În briefingul de presă susţinut după şedinţa de Guvern de miercuri, 19 octombrie, Marcel Boloș, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, a vorbit despre un posibil ajutor ce ar putea fi acordat celor cu pensii mai mici de 1.000 de lei, persoane ce intră în categoria românilor vulnerabili.
Marcel Boloș: Măsura în sine va fi ori sub formă de voucher, ori sub forma compensării unei părți din prețul plafonat al energiei
Întrebat de jurnalişti cum ar putea fi susţinute persoanele vulnerabile, în contextul facturilor mari la energie, ministrul Boloș a explicat:
„Întâi de toate, noi ne referim la grupuri vulnerabile, deci noi, problema acestui sprijin în perioada aceasta de criză energetică o punem pentru beneficiarii persoane sau gospodării vulnerabile.
Înțelesul pe care l-am avut până acum, dar trebuie definitivată această măsură și în discuțiile cu Comisia Europeană, este că tot ce este sub nivelul pensiei minime sociale de 1.000 de lei intră în zona aceasta de vulnerabilitate. Și la aceasta facem referire, repet, fără să fi intrat în detalii cu Comisia și să fi discutat cu Comisia.
Posibil să fie de acord și cu creșterea de plafon, încă nu pot să vă dau detalii despre acest subiect, dar mai departe, măsura în sine este limpede că va fi ori sub formă de voucher, ori sub forma compensării unei părți din prețul plafonat care acum există la energie, atât cea electrică, cât și gazele naturale.
Nu pot să vă dau, să zicem, o formă a măsurii. Pe masă avem aceste variante, decizia se va lua la nivelul Guvernului și a coaliției de guvernare”, a declarat, miercuri, ministrul Marcel Boloș.
Guvernul doreşte să extindă perioada de protecţie a pachetului de sprijin actual până în vara lui 2023
Totodată, purtătorul de cuvânt al Executivului a venit şi el cu detalii despre planurile la nivel european şi modul în care România va participa la deciziile luate la Bruxelles cu privire la sprijinirea consumatorilor afectaţi de preţurile în creştere.
„România nu doar a fost partea acestor discuții, dar și-a asumat de fiecare dată când s-a ajuns la un acord la nivel european implementarea acestor reguli. Ca atare, în măsura în care vom avea de-a face cu noi decizii, cu siguranță că, fiind și parte din procesul decizional, le vom implementa la noi acasă.
Vă reamintesc faptul că au existat anumite discuții în legătură cu modul în care Guvernul, dorind nu doar să continue pachetul de sprijin pe care l-a așezat pentru cetățeni și pentru economia noastră, pentru a-l consolida și pentru a extinde perioada de protecție până în vara anului viitor, dar și pentru a-i da sustenabilitate, inclusiv prin perspectiva descurajării anumitor practici de pe piață, care riscau să creeze în mod artificial efecte de spirală a creșterii prețurilor, şi mă refer aici poate nu doar la energie și gaze naturale, dar și la carburant, am regăsit această preocupare și la nivel european.
Desigur, statele membre încă nu au o formulă armonizată. Orice pas în plus, și s-a discutat inclusiv de această decuplare a prețului de referință pentru gazele naturale de cel pentru energie electrică, se discută și în alte state membre.
Vedeam astăzi că sunt chiar state puternice care discută despre nevoia de a plafona anumite prețuri la energie. Deci sunt preocupări pe care le regăsim pe de o parte, în ce se întâmplă în gestionarea economiilor și a problemelor sociale cu care se confruntă statele, dar și în modul în care, la nivelul Uniunii Europene se pot lua decizii unitare”, a afirmat Dan Cărbunaru, purtătorul de cuvânt al Guvernului României.