Plățile pentru fermieri au un cadru legal
Guvernul a aprobat în ședința de luni cadrul legal necesar pentru efectuarea plăților către fermieri, a anunțat Ministrul Agriculturii.
Astfel, Ordonanța de Urgență privind gestionarea fondurilor europene nerambursabile alocate României din FEGA și FEADR a fost aprobată. Fondurile sunt aferente politicii agricole comune, precum şi a fondurilor alocate de la bugetul de stat. Pentru perioada de programare 2021-2027. Și pentru modificarea și completarea unor acte normative din domeniul garantării.
Potrivit Ministerului Agriculturii, se asigură cadrul financiar general pentru gestionarea asistenței financiare nerambursabile alocată României din FEADR și respectiv FEGA. Perioada de programare este 2021-2027 pentru care, în bugetul MADR, au fost prevăzute, doar pentru anul 2023, următoarele sume: 10.846.520.000 lei credite de angajament și 8.850.675.000 lei credite bugetare.
Cadru legal pentru plata a peste un miliard de euro
Astfel, a fost stabilit mecanismul de finanțare pentru schemele de sprijin direct şi intervențiile PS 2021 – 2027 finanțate din FEGA şi FEADR. Pentru măsurile de reglementare sau sprijinire a piețelor agricole. De asemenea, ordonanța creează cadrul legal pentru acordarea ajutoarelor naționale tranzitorii – ANT în sectoarele vegetal şi zootehnic, din bugetul Ministerului Agriculturii.
Ministerul precizeză că prin acest act normativ se asigură inclusiv cadrul legal pentru plata a peste 1 miliard de euro. Sub forma avansurilor din campania de plăți derulată de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, în perioada 16 octombrie – 30 noiembrie 2023.
De prevederile actului normativ beneficiază doar pe Pilonul I al PS PAC 2021-2027 circa 800.000 de fermieri pentru plata avansului aferent cererilor anului 2023.
Doar procesatorii mai pot importa cereale din Ucraina
Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a spus, la începutul acestei luni, că numai fermierii și procesatorii vor mai putea importa cereale ucrainene.
„Din discuțiile pe care le-am avut privind importul de cereale atât din Ucraina, cât și din Moldova, actul a fost dat în prima lectură în Guvernul României. Urmând de săptămâna viitoare să avem întâlniri atât cu reprezentanții de la Ministerul Economiei, cât și Ministerul de Finanțe. Pentru a stabili clar acest act normativ”, a declarat ministrul.
Florin Barbu a adăugat că acest mecanism este propus de Ministerul Agriculturii. Pentru protejarea fermierilor români. Astfel, nu se mai pot importa în România cereale ucrainene. Decât de către fermieri din sectorul zoohtenic, sau de procesatori. Asta, doar în limita cantităților și a stocurilor pe care le vor verifica ANAF.