Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației a depus un proiect de hotărâre de guvern prin care mai multe județe din România ar trebui să primească bani pentru inundațiile din acest an.
În nota de fundamentare a proiectului de act normativ este menţionată alocarea sumei de 59.597.000 de lei din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2020, pentru judeţele:
- Alba,
- Arad,
- Bihor,
- Bistriţa-Năsăud,
- Braşov,
- Covasna,
- Constanţa,
- Dâmboviţa,
- Gorj,
- Harghita,
- Neamţ,
- Prahova,
- Suceava,
- Timiş,
- Tulcea
- şi Vâlcea.
„În anul 2020, pe teritoriul României, unele unităţi administrativ-teritoriale au fost afectate de precipitaţii sub formă de averse, cu regim torenţial, însoţite de descărcări electrice.
Creşterile semnificative de niveluri şi debite pe unele cursuri de apă şi caracterul torenţial al ploilor au produs inundaţii şi pagube materiale pe raza teritorială a unor unităţi administrativ-teritoriale din judeţele Alba, Arad, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Braşov, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Harghita, Neamţ, Prahova, Suceava, Timiş, Tulcea şi Vâlcea.
Cantităţile foarte mari de precipitaţii căzute pe raza acestor judeţe au generat inundaţii, alunecări de teren, au afectat infrastructura hidrotehnică, terasamentele şi malurile de apărare, structura drumurilor judeţene, drumurilor comunale, podurilor, podeţelor, digurilor şi punţi pietonale.
Pagubele au fost estimate în baza evaluărilor făcute de către autorităţile administraţiei publice locale, de Inspectoratele pentru Situaţii de Urgenţă şi de către Instituţiile Prefectului din judeţele afectate”, se arată în document.
Alertă de cod galben pentru mai multe județe
Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA) a emis o nouă avertizare de tip cod galben de inundații pentru 20 de județe din România.
Așadar, codul vizează râurile din bazinele hidrografice:
- Mureş – bazin superior amonte S.H. Glodeni (judeţele Harghita şi Mureş),
- Târnava Mică – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior,
- Târnava Mare – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Mureş, Sibiu şi Alba),
- Mureş – afluenţii aferenţi sectorului aval confluenţă Târnave – amonte S.H. Brănişca (judeţele Alba, Sibiu şi Hunedoara),
- Olt – bazin superior amonte S.H Micfalău şi afluenţii aferenţi sectorului aval S.H. Micfalău – amonte Acumularea Ioneşti (judeţele Covasna, Harghita, Braşov, Sibiu, Vâlcea şi Argeş),
- Argeş – bazin superior,
- Dâmboviţa – bazin superior (judeţele Argeş şi Dâmboviţa),
- Ialomiţa – bazin superior,
- Prahova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Dâmboviţa şi Prahova),
- Buzău – bazin superior amonte S.H. Nehoiu (judeţele Braşov, Covasna şi Buzău),
- Râmnicu Sărat – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Vrancea şi Buzău).
Există o atenționare și pentru râurile:
- din bazinele Putna – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Vrancea),
- Trotuş – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Harghita, Covasna, Neamţ şi Bacău),
- Bistriţa – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava, Neamţ, Harghita şi Bacău),
- Moldova – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Suceava şi Neamţ),
- Suceava – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţul Suceava),
- Bârlad – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Neamţ, Iaşi, Vaslui, Bacău, Vrancea şi Galaţi)
- Jijia – bazin superior şi afluenţi bazin mijlociu şi inferior (judeţele Botoşani şi Iaşi).
Sursă foto: INQUAM/Virgil Simionescu