Astăzi a început cea de-a doua etapă în care pot fi depuse cereri pentru finanţarea proiectelor din două domenii de intervenţie: sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor şi dezvoltarea turismului, pentru care sunt alocate 280 de milioane de euro, în cadrul Programului Operaţional Regional.
Pentru sprijinirea dezvoltării microîntreprinderilor au fost alocate 171,68 de milioane de euro, iar domeniul de crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterea calităţii serviciilor turistice beneficiază de 108,08 milioane euro, potrivit Ministerului Dezvoltării.
Cererile de finanţare pot fi depuse la organismele intermediare din cadrul agenţiilor pentru dezvoltare regională din regiunea în care urmează să fie implementat proiectul.
Bugetul total al Programului Operaţional Regional este de circa 4,4 miliarde euro pentru perioada 2007-2013. Finanţarea programului este realizată în proporţie de 84% din fonduri UE şi restul din fonduri naţionale.
SURSA: Mediafax