Pensionarii au parte în sfârșit de vești bune! 85 de milioane de euro, investiți în sistemul de pensii
Ministrul Muncii a punctat faptul că România are la dispoziție peste 368 de milioane de euro, prin PNRR, pentru a susține reforma marilor sisteme publice, pentru infrastructura socială și pentru digitalizarea instituțiilor care țin de minister
„România a făcut astăzi un pas esențial în direcția reformelor, investițiilor și relansării economice, prin semnarea Planului Național de Redresare și Reziliență! PNRR înseamnă, pe de o parte, 29,2 miliarde de euro investiți în dezvoltarea domeniilor – cheie pentru economie și pentru societate și, pe de altă parte, un calendar clar de implementare a proiectelor, pe care ni l-am asumat odată cu obiectivele de reformă.
Avem la dispoziție peste 368 de milioane de euro, prin PNRR, pentru a susține reforma marilor sisteme publice, pentru infrastructura socială și pentru digitalizarea instituțiilor care țin de minister:
85 de milioane de euro sunt alocați reformei sistemului de pensii, care include atât elaborarea unui nou cadru legislativ și digitalizarea dosarelor de pensii – ambele deja demarate, cât și digitalizarea Casei Naționale de Pensii Publice și structurilor teritoriale; 187 de milioane de euro sunt destinate investițiilor în infrastructura socială:
– 150 de centre de zi pentru copii aflați în risc de separare, centre de recuperare pentru copiii cu dizabilități, dar și centre de zi pentru consiliere și sprijin pentru părinți și copii, cu o alocare de 50 milioane de euro. În acest moment, 89% dintre unitățile administrativ teritoriale nu sunt deservite de astfel de centre;
– 55 de centre de zi, centre de servicii de recuperare de tip ambulatoriu pentru persoane cu dizabilități, cu o alocare de 50 milioane de euro. Acum, 98% din unitățile administrativ teritoriale nu au aceste servicii;
– 71 de centre de asistență și reabilitare destinate vârstnicilor, cu o alocare de 87 de milioane de euro. 94% din unitățile administrativ teritoriale nu sunt deservite de astfel de centre, în momentul de față;
85 de milioane de euro pentru digitalizare:
– Digitalizarea serviciilor de ocupare oferite cetățenilor și angajatorilor prin Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă, pentru care sunt alocate 17,4 milioane de euro;
– Digitalizarea serviciilor de acordare a beneficiilor de asistență socială prin Agenția Națională de Plăți și Inspecție Socială, incluzând aici operaționalizarea sistemului IT pentru implementarea venitului minim garantat, cu o alocare de 43 milioane de euro;
– Digitalizarea evidenței și monitorizării relațiilor de muncă, dar și a activității de control în domeniul relațiilor de muncă și al securității și sănătății în muncă prin Inspecția Muncii, cu o alocare totală de 24 de milioane de euro”, a scris Raluca Turcan pe Facebook.
Ce alte reforme sunt prevăzute în PNRR?
De asemenea, aceasta a explicat că, pe lângă aceste investiții, în PNRR sunt prevăzute și reforme care vizează următoarele situații.
„Pe lângă aceste investiții, în PNRR sunt prevăzute reforme care asigură:
- Un nou cadru legal pentru sprijinirea familiilor care trăiesc în sărăcie, cu copii în întreținere, astfel încât aceștia să poată fi menținuți în familie;
- Un sistem de protecție a persoanelor adulte cu dizabilități prin prevenirea instituționalizării și îmbunătățirea calității vieții persoanelor adulte cu dizabilități;
- Crearea unui cadru ce asigură îngrijirea de lungă durată pentru persoanele vârstnice și promovează îmbătrânirea activă;
Implementarea venitului minim de incluziune; - Un nou cadru legal pentru calcularea salariului minim pe economie.
Componenta socială din PNRR a fost una dintre cele mai mature și printre primele închise în discuțiile cu reprezentanții Comisiei Europene.
Mai mult, am început deja implementarea celor mai importante proiecte incluse pentru finanțare: digitalizarea dosarelor de pensii, inclusiv suplimentarea personalului necesar pentru a finaliza la timp acest demers, demararea procedurilor de elaborare a documentațiilor pentru implementarea măsurilor pe reformă a pensiilor, a salarizării în sectorul public și a îngrijirii de lungă durată pentru persoane vârstnice și lucrăm la definitivarea noului cadru legal în domeniul pensiilor, salarizării, asistenței sociale.
Finanțarea prin PNRR va fi completată, tot prin fonduri europene, cu Programul Operațional de Incluziune și Demnitate Socială (POIDS) 2021-2027, cu o valoare estimată de aproximativ 3,6 miliarde euro, cât și cu Programul Operațional Educație și Ocupare (POEO) 2021-2027, cu o valoare estimată de aproximativ 3,9 miliarde euro”, a conchis ministrul.