Mircea Fechet este nemulțumit de rezultatele obținute în economia circulară

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, a afirmat că investițiile în economia circulară și în sistemele de management integrat au atins „miliarde bune”, dar rezultatele obținute, deși evidențiază anumite progrese, sunt sub așteptările inițiale. Declarația a fost făcută marți.

„În România s-au investit miliarde de euro. Dacă ne uităm la toate investiţiile care ţin de economie circulară, sistemele de management integrat al deşeurilor, toate sumele atrase din fonduri de preaderare, din POS-ul de mediu, mai nou din POIM, şi pe care ne propunem să le cheltuim şi în următorul exerciţiu financiar, observăm că s-au cheltuit miliarde bune de euro şi rezultatele, deşi prezintă un oarecare progres, sunt sub aşteptările pe care le aveam, cel puţin la momentul la care am scris toate acele proiecte, toate acele cereri de finanţare”, a spus Fechet la o conferinţă privind economia circulară, organizată de The Diplomat.

Economia circulară se confruntă cu o stagnare alarmantă

Ministrul a evidențiat că, în ceea ce privește economia circulară, în loc să recuperăm decalajul față de majoritatea țărilor din Uniunea Europeană, ne confruntăm cu o stagnare la un procent alarmant.

„Dacă ne uităm la tot ceea ce înseamnă economie circulară, dacă ne uităm la toate cifrele din ultimii ani, o să observăm că nu ne sperie neapărat rezultatele, dar ne sperie tendinţa, pentru că în loc să recuperăm foarte mult din decalajul pe care îl avem astăzi faţă de majoritatea celorlalte state membre, stăm încremeniţi la un procent ruşinos, fie că discutăm despre colectare separată, fie că discutăm despre reciclare, fie că discutăm despre orice alte chestiuni. (…) Eu cred că există o nevoie de reformă profundă în legătură cu modul în care înţelegem ceea ce înseamnă economia circulară”, a afirmat Mircea Fechet.

Reciclare
SURSA FOTO: Dreamstime

El a subliniat că în cadrul PlNRR sunt prevăzute sume destinate economiei circulare. Inclusiv pentru centrele de colectare cu acord voluntar. Iar ofertele depuse la licitația pentru acestea vor fi evaluate începând cu data de 1 aprilie.

Licitația pentru insulele de digitalizare este aproape să fie atribuită

De asemenea, ministrul a menționat că celelalte centre mari sunt în diverse stadii de execuție. Iar licitația pentru insulele digitalizate este aproape de a fi atribuită. Este vorba despre acele puncte de colectare separată care urmează să fie disponibile pentru autoritățile locale,.

„Şi, nu în ultimul rând, o linie de finanţare pe care eu o consider foarte importantă, ea se numeşte generic „fabrici de reciclare”. 220 de milioane de euro punem la bătaie prin intermediul Administraţiei Fondului pentru Mediu acelor operatori economici care urmează să desfăşoare activităţi de reciclare sau similare cu activităţile de reciclare şi de tratare”, a mai spus Mircea Fechet.

Acesta a evidențiat că necesitatea de finanțare nu poate fi satisfăcută în întregime din surse guvernamentale. Și că atâta timp cât există predictibilitate, un cadru legislativ stabil și toată lumea cunoaște direcția și așteptările, astfel de afaceri devin viabile. Iar o companie poate căuta capital privat.

Ministrul Mediului a menționat și sistemul de garanție-returnare, precizând că în acest an și în anii următori vom avea cantități semnificative de materiale reciclabile, cum ar fi „sute de mii de tone de sticlă, PET și aluminiu”. Toate aceste cantități vor contribui activ la o economie circulară și vor stimula investițiile, crearea de locuri de muncă etc.

Mircea Fechet a subliniat totuși că suntem pe drumul cel bun și că în acest an, pentru prima dată în mulți ani, vom vedea evoluții vizibile într-o direcție pozitivă.