Bani risipiți! Zeci de milioane de lei dați pe un serviciu nefolosit

Cei care stau în București scot bani din buzunar pentru deszăpezire, chiar și când când acest serviciu nu este folosit deoarece nu ninge. Anual, unele primării plătesc milioane de euro doar pentru că societățile responsabile cu deszăpezirea așteaptă să ningă. Acest lucru se întâmplă în două sectoare din București și în alte localități din țară.

Contractele de deszăpezire parafate de administrațiile locale intră în vigoare pe 15 noiembrie și expiră pe 15 martie. Prețul plătit pentru deszăpezirea străzilor diferă în funcție de felul în care primăria și-a negociat contractul cu prestatorul de servicii.

În Sectorul 1, consiliul local din 2008 i-a atribuit deszăpezirea societății Romprest, pe o perioadă de 25 de ani. De atunci, conform acelui act, primăria este obligată să plătească peste 10 milioane de lei, iarnă de iarnă, indiferent dacă ninge sau nu. Dacă ninge prețul aproape se dublează iar contractul expiră în anul 2033, potrivit digi24.ro

Ce a spus primarul Sectorului 1 legat de acest lucru

„Ne mai costă încă undeva la 8 milioane de lei materialele de deszăpezire: sare, clorură, tot ce… plus benzina, motorina pe care o consumă. Deci, dacă nu este o irană… și mașinile stau, plătim doar orele de așteptare, care sunt undeva la 10 milioane de lei. Dacă este o iarnă grea, plătim undeva la 18 milioane”, a transmis Dan Tudorache, primarul Sectorului 1.

„Deci, avem un contract foarte bine făcut în 2008 încât… (dă din cap) După 25 de ani putem să ne gândim și la alte variante”, a adăugat acesta când a fost întrebat dacă o societate proprie de salubrizare și deszăpezire ar reprezenta un avantaj.

Situația generală

De două decenii, societatea Supercom încasează, iarnă de iarnă, de la primărie 15 milioane 700 de mii de lei, pentru că utilajele acesteia staționează și așteaptă să ningă. Oficialii primăriei Sectorului 2 confirmă situația și anunță că pregătesc licitația pentru un nou contract. În Sectorul 3 taxa de așteptare a zăpezii nu există. Primăria a sistat contractul cu fosta societate și a ales să-și curețe și să-și deszăpezească sectorul cu propriile forțe. Primarul a transmis că iese mai ieftin.

„Noi acum avem costuri cu sarea, costuri cu carburanții și costul cu salariile. Cred că am redus undeva cu 40%. Mult peste 10 milioane de euro, anual. Undeva între 15 și 20 de milioane de euro noi economisim doar de la salubritate în fiecare an. Să plecăm de la premiza că ninge complet, că ninge tot timpul, probabil că ne-ar costa vreo 7-8 mii de tone de sare”, a transmis Robert Negoiță, primarul Sectorului 3.

Nici Sectorul 6 nu mai plătește staționarea utilajelor de deszăpezire. În 2008, consilierii locali au eliminat taxa de staționare din contractul încheiat cu societatea de salubrizare Urban. Oficialii acesteia acuză însă pierderi importante și încearcă să convingă consiliul local că nu pot continua să presteze serviciul de deszăpezire în aceste condiții.

„Toate cheltuielile ocazionate de pregătirea acestui sezon sunt pierdere, practic. E clar că e o situație care nu mai poate continua așa. Primăria Sector 6 este într-o procedură de selectare a unui nou contract”, a declarat Dan Ceaușescu, directorul comercial al societății de salubrizare.

Constanța are un contract de salubrizare/deszăpezire încheiat în 2008, între fostul primar Radu Mazăre şi firma Polaris. Documentul a intrat în vizorul procurorilor DNA, care au ajuns la concluzia că la sârşitul contractului, prejudiciul adus primăriei Constanța va fi de 100 de milioane de euro. Conform procurorilor DNA, valoarea serviciului prestat de societatea Polaris a fost supraevaluată cu peste 19 milioane de lei, anual.