Business-urile americane sprijina statele proaspat iesite din totalitarism, dar nu intr-atat incat sa-si investeasca banii in economiile lor in curs de dezvoltare. Aceasta este concluzia raportului dat publicitatii de New Economy Information Service (NEIS), un grup de lucru american constituit la Washington in scopul studierii globalizarii. In cursa pentru atragerea capitalului american si patrunderea pe pietele SUA, dictaturi cum sunt in Indonezia sau in China au devansat economiile emergente. Statisticile guvernamentale americane si rapoartele Bancii Mondiale arata ca, pe masura ce tot mai multe state devin democratice, investitorii de peste Ocean par a prefera dictaturile. Conform NEIS, fenomenul ridica o problema extrem de delicata, anume daca nu cumva corporatiile americane, prin politica lor comerciala si deciziile investitionale, submineaza sansele fragile de supravietuire ale noilor democratii.
In 1989, anul incheierii razboiului rece, importurile SUA din tarile democratice ale lumii a treia reprezentau peste 53,4% din totalul schimburilor comerciale cu aceasta zona, fara a lua in calcul petrolul. Astazi, cand numarul partenerilor de afaceri democrati este in continua crestere, centrul de interes al economiei americane s-a modificat. Tarile democratice mai furnizeaza doar o treime, 34,9% din importurile SUA din lumea a treia. In ceea ce priveste investitiile, in ultimul deceniu s-a produs o crestere de 1,8 procente a capitalului american absorbit de economiile tarilor in discutie, de la 26,2% la 28%. Luata in sine, cifra pare a exprima un progres. Comparata insa cu evolutia investitiilor americane in China, in crestere cu 5,7%, performanta paleste.
Moralitatea si profitul nu merg mana in mana
China este, cu siguranta, preferata emisarilor Unchiului Sam. Aflata in 1989 pe un modest loc 18 in clasamentul simpatiilor investitorilor, astazi ocupa locul 4. Argentina si Coreea de Sud, parteneri traditionali de afaceri ai SUA, au fost date la o parte. Dar cum ar putea fi explicata dizgratia in care aluneca treptat preferatii de altadata? NEIS sugereaza cateva posibile explicatii. Privitor la exporturile pe pietele americane, acestea ar fi avantajate de costul fortei de munca din economiile statelor totalitare, incomparabil mai mici decat cele din tarile democratice. Problema investitiilor straine este ceva mai complexa. Raportul NEIS sugereaza o combinatie de factori: salarii mici, inexistenta miscarilor sindicale, obligatii minime de investitii in protectia mediului. Dictatorii sunt lideri puternici, care iau decizii rapide, obtin rezultate si zdrobesc opozitia. Sunt calitati ce nu-i lasa indiferenti pe oamenii de afaceri americani, ei insisi actionand dupa acest tipar in cautarea profiturilor.
NEIS considera ca imoralitatea situatiei este ca moralitatea si profitul nu merg mana in mana. Nefiind obligati sa dea socoteala in fata legilor si a electorilor, dictatorii acorda deseori facilitati investitionale importante. Scutirile de taxe, forta de munca disciplinata si docila, posibilitatea evitarii respectarii legislatiei de mediu sunt momeli puternice pentru capitalul american.
Orientarea pro-dictaturi a corporatiilor din SUA are suportul moral al guvernului de la Washington. Politicienii americani merg pe principiul ca discutand cu dictatorii, ii faci sa fie mai deschisi. Este exact ceea ce asteapta oamenii de afaceri, cosmetizarea propagandistica a demersurilor lor absolut pragmatice. Astfel, pe fondul asa-zisului interes in a dialoga politic cu China, are loc un adevarat boom investitional si comercial.
In zece ani, importurile americane din tarile democratice ale lumii a treia au scazut de la 54,3% la 34,9%, in timp ce ponderea produselor inalt prelucrate in totalul acestor importuri s-a redus de la 56,7% la 35,1%. Si nu se poate spune ca este penurie de democratii cu care sa faci afaceri, avand in vedere ca 44 de state au inlaturat totalitarismul in ultimul deceniu.