Subvenţiile europene reprezintă o gură de oxigen pentru agricultura românească, rămasă la nivelul plugului tras de boi. Solicitanţii sunt însă verificaţi dacă au declarat corect suprafaţa de teren.

Drumul se intersectează cu autostrada Bucureşti-Piteşti şi străbate câteva aşezări argeşene. Odată ce se termină bucla şi am trecut podul, intrăm pe un drum prăfuit, de ţară. Am ajuns în Leordeni. Undeva, pe partea dreaptă, încep loturile sătenilor. Aici se află terenul care urmează să fie verificat de către inspectorii Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA).

„Totul e să nu plouă şi să fie cer senin, altfel aparatul dă eroare şi nu putem să dăm punct cu GPS-ul“, ne explică Liviu Tudor, inspector în cadrul APIA, plimbând o cutie galbenă, cât o agendă de telefon, prin lanul de porumb al lui Nistor Bubu, unul dintre beneficiarii plăţilor directe la hectar. Aparatul costă 700 de euro şi a fost adus din import de Geodis, firma care a câştigat licitaţia organizată de APIA. „Sunt ore, de regulă între 13 şi 15, când se face revizia sateliţilor, şi atunci nu se poate măsura nimic“, completează Alexandru Şerbănescu, director coordonator adjunct al Centrului judeţean Argeş al APIA. Iar Paul Stănescu, celălalt inspector, detaliază cum se fac măsurătorile, atingând cu un instrument în formă de creion ecranul GPS-ului: „Introduc mai întâi numele meu, apoi pe cel al fermierului, şi astfel se face legătura cu baza de date APIA. Uitaţi-vă! Plec de la punctul 106 la 112 şi dau «enter». Aparatul calculează rapid perimetrul şi aria suprafeţei de teren. Într-o zi pot verifica şi 100 de hectare“.

Bucuros că a scăpat cu bine, Nistor Bubu explică faptul că terenul de aici are 8.500 de mp, dar că mai deţine şi alte loturi. „Pentru anul trecut, am primit banii. A sosit înştiinţarea acasă. I-am lăsat în cont, la bancă, pentru următoarea campanie agricolă. În rest, eu să fiu sănătos, că am o pensie bună şi mă descurc mai uşor decât ceilalţi. Ani de zile, am lucrat în industria petrolieră“.

Subvenţiile UE pentru fermierii români, de 5-6 ori mai mici decât pentru cei francezi

174-36213-1011_porumb_35.jpgReprezentanţii agenţiei nu verifică însă doar dacă suprafaţa terenului înscris pentru a obţine subvenţii corespunde cu cea reală, ci şi dacă se regăsesc la faţa locului culturile declarate. Fiindcă subvenţiile la hectar acordate atât de la bugetul UE, cât şi de la cel naţional variază în funcţie de tipul de cultură. Astfel, cei care cultivă in şi cânepă primesc 41,74 de euro/hectar, în schimb pentru sfecla de zahăr se acordă 111,24 de euro/hectar. În prezent, pentru 2008, fermierii primesc prin intermediul schemei de plăţi unice pe suprafaţă (SAPS) 107 euro/hectar, din care 60,75 de la bugetul UE, şi restul, de la bugetul naţional. În ceea ce priveşte alocaţia pe 2009, aceasta este de 117 euro/hectar, din care 71 de euro de la bugetul comunitar.

Subvenţia pe hectar pentru fermierii români, de la bugetul UE, prin intermediul Fondului European de Garantare Agricolă (FEGA), va creşte gradual, de la 50,55 de euro în 2007 la 141 de euro în 2013. Cu toate acestea, Culiţă Tărâţă, principalul acţionar al TCE 3 Brazi SRL, cel mai mare beneficiar de subvenţii europene (1,8 milioane de euro în 2007), a declarat pentru Capital că aceste sume sunt foarte mici, în comparaţie cu cele pe care le primesc fermierii francezi şi germani (între 375 şi 410 de euro/hectar) sau cei polonezi (180-190 de euro/hectar).

174-36211-1011_gsm_35.jpgCererile pentru obţinerea subvenţiilor se depun la APIA până la data de 15 mai a fiecărui an. Solicitările pot fi depuse şi după această dată, până pe 9 iunie, însă penalizările sunt de 1% pe zi. Astfel, pentru campania SAPS 2008 au depus cereri peste 1,13 milioane de fermieri. „Am constatat că numărul cererilor a scăzut, dar nu şi suprafaţa de teren, ceea ce înseamnă că fermierii au realizat că nu pot solicita subvenţii pentru suprafaţe mici de pământ şi că trebuie să pună terenul în comun, astfel încât să poată obţine banii. În România, avem 27.000 de exploataţii de peste 50 de hectare. Proprietarii acestora deţin 50% din suprafaţa pentru care se solicită sprijin financiar“, a declarat Daniel Constantin, directorul general al APIA.

Astfel, primii 11 beneficiari ai sub­ven­ţiilor europene pentru agricultură pentru 2007 (plăţi efectuate de APIA în 2008) au încasat în total 17 milioane de euro. Printre aceştia se află, alături de Culiţă Tărâţă, şi Adrian Porumboiu, Ioan Niculae etc.

La nivel european, cea mai mare sub­venţie pentru 2008 a fost în valoare de 140 de milioane de euro şi a fost obţinută de compania Italia Zuccheri. Valoarea ridicată a subvenţiei a stârnit un scandal care a stârnit valuri în Comisia Europeană.

Calculatorul extrage „câştigătorul“

174-36212-1011_integrare_35.jpgToate datele despre solicitanţii şi beneficiarii subvenţiilor europene sunt stocate în baza de date a APIA. De aici, cu ajutorul unui program, calculatorul alege care sunt fermierii care urmează să fie controlaţi de către inspectorii agenţiei de plăţi. „După 9 iunie a început procesul de eşantionare, cum îl numim noi, adică controlul pe teren, prin sondaj. Dacă în 2007, conform cerinţelor Comisiei Europene, au fost verificaţi 5% din fermieri, în 2008, dar şi anul acesta, am decis să creştem procentul la 10%“, spune directorul general al APIA.

Concret, procesul se declanşează după ce calculatorul stabileşte eşan­tioanele de control. Dosarele care se află în arhiva centrelor locale APIA sunt transferate la centrele judeţene. Şefii de serviciu împart dosarele pe echipe, ai căror membri le stu­diază şi fac planificarea verificărilor pe teren. „Cu o zi înainte este anunţat beneficiarul care trebuie să se afle la faţa locului. După verificare, acesta semnează procesul verbal. Toată etapa, de la stabilirea beneficiarilor care vor fi verificaţi şi până la controlul efectiv, durează cel mult 72 de ore. Deşi calculatorul alege care sunt loturile ce urmează să fie verificate, prima întrebare cu care sunt întâmpinaţi inspectorii de către beneficiari, afirmă Alexandru Şerbănescu, este: „Cine m-a reclamat?“

174-36210-1011_directorapia_35.jpgAnul acesta vom plăti un mld. de eu­ro de la FEGA, FEADR şi bu­getul naţional.
Daniel Constantin, directorul general al APIA

5,58 miliarde de euro reprezintă valoarea totală a subvenţiilor de la bugetul UE, prin intermediul FEGA, pentru fermierii români, alocate pentru perioada 2007-2013

 

174-36214-capital_11.jpg