Banii europeni ne-au crescut PIB-ul cu aproape 14%

Fondurile europene atrase de România în primul deceniu de la aderare au avut ca impact majorarea Produsului Intern Brut cu 13,6% şi au crescut cu 30% nivelul investiţiilor până în 2016, informează un comunicat al Ministerului Fondurilor Europene.

Potrivit sursei citate, fondurile europene intrate în România depăşesc 46 de miliarde de euro, din care numai în perioada actuală de programare aproape 10 miliarde. 

„Această sumă reprezintă totalul fondurilor europene, care înseamnă politica de coeziune, politica agricolă comună, inclusiv plăţile directe. În exerciţiul financiar 2014 – 2020, România a atras 10 miliarde euro din obiectivul asumat de 30 miliarde euro până la finalul acestuia”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, Rovana Plumb. 

În plus, fondurile europene au sprijinit dezvoltarea a peste 4.000 de întreprinderi şi au contribuit la angajarea a peste 62.000 de persoane. 

„Milioane de cetăţeni din 287 localităţi din România beneficiază de apă mai bună şi canalizare modernizată datorită utilizării banilor europeni. De asemenea, pentru protecţia mediului şi respectarea standardelor europene în acest domeniu, au fost construite sau reabilitate 142 de staţii de epurare. Prin programele de formare profesională cu finanţare europeană au fost instruiţi 352.500 învăţători şi profesori”, se spune în comunicat. 

În document se mai menţionează că peste 143.000 de şomeri au participat la programe care au dus la dezvoltarea pieţei muncii, iar alte peste 125.000 persoane din grupurile vulnerabile – şomeri, persoane de etnie romă, mame singure, persoane din comunităţi marginalizate, persoane cu dizabilităţi – au beneficiat de programe de calificare sau recalificare. 

În ceea ce priveşte infrastructura rutieră, au fost reabilitaţi peste 3.300 kilometri de drumuri şi au fost construiţi, totodată, peste 300 de kilometri de drumuri noi. 

„Din punct de vedere economic, impactul fondurilor UE se reflecta în creşterea cu 13,6% a PIB-ului României. Infuzia banilor europeni în economia românească a crescut cu 30% nivelul investiţiilor până în 2016. Beneficiile fondurilor se regăsesc şi în scăderea şomajului în România cu 3,7% la sfârşitul anului 2016. În acelaşi timp, gradul de ocupare a crescut suplimentar cu 3,8 %”, precizează MFE. 

În ceea ce priveşte productivitatea muncii, aceasta a crescut cu 4%. De asemenea, s-a înregistrat o creştere semnificativă de aproximativ 30% (cumulat 2008 – 2016) a remuneraţiei medii pe salariat. 

AGERPRES