Schimbarea banilor aflati in circulatie a fost intotdeauna un factor favorizant al cresterii activitatii falsificatorilor de moneda, fie ea metalica sau de hartie. Acum insa vom asista la cea mai mare preschimbare de moneda din istorie si e de asteptat ca si reactia falsificatorilor sa fie pe masura. Obiceiul falsificarii banilor dateaza inca din antichitate, printre cei mai prestigiosi falsificatori numarandu-se imparati (Nero, Octavian Augustus, Teodosiu cel Mare, Napoleon etc.), regi (Filip cel Frumos si Ludovic al XIV-lea ai Frantei, Carol I al Angliei), care din diferite motive au micsorat continutul in metal pretios al monedelor din tarile lor si chiar un filosof, Diogene cunoscut ca locuia intr-un butoi. Acesta in tinerete a fost acuzat ca a falsificat moneda pe care o producea in monetaria din Sinope alaturi de tatal sau si nu aputut scapa decat cu fuga.
Dupa moartea sa compatriotii au revenit asupra sentintei si ca o ironie a soartei cateva secole mai tarziu, in timpul stapanirii romane chiar au fost batute la Sinope monede cu chipul sau. Din studiile realizate de Interpol reiese faptul ca, pana acum, moneda preferata de falsificatori a fost dolarul, peste 80% din contrafacerile ultimilor 50 de ani fiind legate de acesta. In general se contrafac bancnotele cu valori mici sau medii (bancnotele de 10, 20 USD, cele de 20, 50 si 100 franci, in cazul francilor elvetieni etc.). Datele cumulate pe trei decenii releva ca peste 70% din falsuri sunt reprezentate de bancnotele de 10 si 20 USD. Falsurile sunt realizate, in general, in scopul pacalirii marelui public, netrecand testul de autenticitate in cazul analizei unor specialisti.
Au fost insa si falsuri foarte bine realizate, care au rezistat in circulatie mult timp, cum a fost cazul unor dolari contrafacuti in 1947 si care mai puteau fi gasiti in circulatie si dupa patru decenii de la aruncarea lor pe piata. Pretul cu care este valorificata o bancnota falsa este cuprins intre 20% din valoarea sa nominala, la prima mana, atunci cand sunt date en-gros spre plasare, si 50-60% la ultima veriga din reteaua de plasare, cand este efectiv pusa in circulatie.
In afara falsificarii totale a unei bancnote, ce presupune realizarea integrala a acesteia, mai este folosit si procedeul multiplicarii zerourilor, prin care, spre exemplu, o bancnota de 1 USD e transformata in bancnota de 10 USD. In zilele noastre se contrafac si monede vechi, cerute de colectionari, uneori pastrandu-se intru totul caracteristicile initiale ale respectivei monede metalice (continut de mtal pretios etc.), ceea ce face deosebit de greu de descoperit falsul.
Cea mai mare operatiune de falsificare de moneda din istorie
Una dintre cele mai eficiente arme folosite in timpul celui de-al doilea razboi mondial a fost bomba de hartie sau, mai precis, contrafacerea monedei tarilor inamice. Germania a inregistrat un deosebit succes in folosirea acestei metode, in special impotriva Angliei, desi nici Statele Unite nu au scapat de aceasta amenintare. Initial, actiunea, cunoscuta sub numele de cod „Operatiunea Andreas” si apoi sub cel de „Operatiunea Bernhard”, era indreptata doar impotriva Angliei. Ideea se pare ca i-ar fi apartinut
lui Alfred Naujocks, cel ce a condus actul provocator de la Gleiwitz impotriva Poloniei, folosit de Germania ca pretext pentru declansarea razboiului. Alte surse il dau ca initiator pe Herman Boscher, un colaborator
al lui Himmler ce a sfarsit mai tarziu in lagar. Cert este ca Hitler a agreat propunerea si, la doar cateva saptamani dupa inceperea celui de-al doilea razboi mondial, Himmler a infintat in cadrul serviciului de
securitate pe care il coordona (SD) un birou special („6F”) ce avea ca sarcina tocmai fabricarea de lire sterline false. Sediul biroului era la Berlin, existand insa si un laborator in cadrul unei fabrici de hartie dintr-o localitate de langa Berlin. S-a recurs la o serie de specialisti in fabricarea hartiei, dar si la
falsificatori cu experienta care au fost scosi din inchisori, astfel incat sa se realizeze „un produs” care
sa nu poata fi deosebit de original nici de catre expertii Bancii Angliei. Pentru a dezlega sistemul de
numerotare folosit de Banca Angliei la realizarea seriilor de pe bancnote, s-a recurs la 15 matematicieni de inalta clasa, care au muncit din greu cateva luni. Dupa aproape un an, in decembrie 1940, s-au obtinut
si primele rezultate satisfacatoare. Trebuia facuta insa o verificare, astfel ca in martie 1941, a fost trimis la o banca din ZALrich un spion german ce avea cu el o insemnata suma de bani in lire sterline false.
La ghiseu, acesta a cerut verificarea autenticitatii bancnotelor, motivand procurarea lor de pe piata neagra. Dupa plata comisioanelor, expertii bancii elvetiene au confirmat autenticitatea bancnotelor, dupa
ce in prealabil primisera o confirmare de la Banca Angliei cu privire la autenticitatea seriilor respectivelor bancnote. Lirele sterline au fost folosite pentru procurarea de aur,
materii prime, metale rare, produse industriale necesare masinii germane de razboi. Datele asupra cantitatii de lire sterline fabricate de nemti difera foarte mult de la o sursa la alta: intre 12 si 150 milioane de lire sterline. O estimare a Intelligence Service da ca valoare probabila suma de 80-95 milioane de lire sterline. Multi analisti financiari pun devalorizarea monedei britanice de la inceputul anilor 50 tocmi pe seama prezentei in circulatie a acestor falsuri. Productia de lire sterline a fost transferata si catre o serie de lagare de concentrare, iar din aprilie 1945 a inceput si productia de dolari falsi, dar datorita sfarsitului razboiului nu s-au putut produce cantitati prea mari de moneda americana. Maiorul Kruger, ultimul sef al biroului 6F, nu a putut fi gasit decat dupa zece ani de la sfarsitul conflagratiei; el a trait intr-un lux exorbitant, in vreme ce placilor folosite la tiparirea de dolari nu li s-a mai putut da niciodata de urma. In 1949 insa, politia din Marsilia a descoperit intr-o casa peste 234 de milioane de dolari falsi. Faptasii, instrumentele folosite la
fabricarea lor si placile nu au putut fi insa gasite.
Ce pedepse primeau falsificatorii in trecut
· In perioada trecerii la Evul Mediu, la anglo-saxoni contrafacerea de moneda se pedepsea in general prin taierea mainii drepte si fixarea acesteia pe usa atelierului clandestin.
· In Imperiul Carolingian, pedeapsa pentru falsificatori consta in taierea mainii drepte a vinovatului, urmata de arderea pe rug a acestuia.
· In plin Ev Mediu, sanctiunile pentru aceasta infractiune se inaspresc, aplicandu-se pedeapsa cu moartea, in chinuri. Vinovatilor li se taiau urechile, mainile, li se scoteau ochii, erau decapitati sau spanzurati.
· In Rusia, spre exemplu, se turna plumb topit pe gatlejul condamnatilor, dupa care urma taierea capului.
· In Franta, se folosea fierberea intr-un cazan cu apa. Condamnatii atarnand de prajini lungi erau scufundati cu capul in jos in apa clocotita si erau tinuti in aceasta pozitie pana mureau.
· In Moldova, pe vremea lui Vasile Lupu, falsificatorii de moneda erau decapitati, dupa care trupul le era ars.
· Moartea vinovatilor era insotita de obicei si de confiscarea averii acestora.
Istoria falsurilor
In Romania Istoria monedelor locale romanesti incepe in primii ani de la intemeierea Tarilor Romane, si o data cu aceasta incepe si istoria falsificarii lor. Una dintre cele mai folosite metode
de contrafacere a monedelor in Evul Mediu, in Tarile Romane a fost baterea de bani cu continut mai mic de metal pretios, comparativ cu originalul, chiar de catre unii domnitori, cum ar fi, spre exemplu, Petru Musat, Alexandru cel Bun sau majoritatea domnilor care i-au urmat in Tara Romaneasca lui Mircea cel Batran. Incepand cu secolul XVII, emisiunile de moneda locala inceteaza in Tarile Romane, pana in preajma anului 1880. In acest rastimp, pe actualul teritoriu al Romaniei circula monede turcesti, poloneze, olandeze, suedeze, unguresti etc. Tot acum incepe fabricarea unor falsuri straine, de catre unii domnitori, mai ales din Moldova, cum ar fi Istrate Dabija, Ilias Alexandru sau Duca Voda, care au emis silingi polonezi, sudezi si prusieni falsi si care, conform scriitorului polonez Ioan Chrisostom Pasek, ce a trait in aceea vreme, au pricinuit in Polonia „multa desperare si crude ucideri intre oameni”. r
Tot devalorizarea monedelor prin procedeul deja pomenit a stat si la baza rascoalelor din Transilvania, r
de la Bobalna (1437) si a lui Gheorghe Doja (1514). Mai aproape de noi, istoria banilor falsi poate fi r
completata prin emisiunile de moneda facute de trupele rusesti, austriece si, in timpul primului razboi mondial, de cele germane, emisiuni fara a avea acoperire in aur, cum se cerea pe atunci, si care au pus la grea incercare sistemul financiar romanesc in momentul retragerii lor de pe piata, dar si prin falsuri facute de particulari care profitau de schimbarea de moneda. Nu trebuie uitat ca la sfarsitul primului razboi mondial, Banca Nationala a trebuit sa retraga din circulatie o cantitate foarte mare de monede austriece sau rusesti, care deja isi pierdusera puterea circulatorie in statele care le-au emis.r
