Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE) a transmis recent că plățile pentru Programul Operaţional Regional (POR) 2014-2020 şi pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă (POCA) 2014-2020 urmează să fie reluate din 20 martie.
Potrivit informațiilor transmise de MIPE, plățile pentru proiectele POR şi POCA 2014-2020 vor fi reluate din 20 martie, după ce vor fi definitivate procedurile de preluate a Autorităţilor de Management pentru aceste programe.
Reprezentanții MIPE au venit cu asigurări
„Având în vedere modificările de structură instituţională şi organizatorică ocazionate de mutarea Autorităţilor de Management pentru Programul Operaţional Regional 2014-2020 şi pentru Programul Operaţional Capacitate Administrativă 2014-2020 de la Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei la Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, se pot efectua plăţi doar după definitivarea noilor fluxuri procedurale.
Astfel, aducem la cunoştinţa beneficiarilor şi a colaboratorilor noştri că se vor relua plăţile din data de 20 martie”, a transmis Ministerul Investiţiilor într-un comunicat.
A fost dispusă mutarea temporară a peste treizeci de angajaţi către aceste structuri
De asemenea, reprezentanții MIPE au transmis că acest proces „nu va impacta sub nicio formă buna implementare a POR şi POCA”, în contextul în care a fost dispusă mutarea temporară a peste treizeci de angajaţi către aceste structuri.
„Precizăm că acest proces nu va impacta sub nicio formă buna implementare a POR și POCA, întrucât MIPE a dispus mutarea temporară a peste treizeci de angajați către aceste structuri, pentru a urgenta procesarea cererilor de rambursare plată, inclusiv autorizarea cheltuielilor, precum și verificarea achizițiilor publice”, a transmis MIPE.
Platforma pentru investiții strategice de 46 de miliarde de euro, disponibilă din luna mai
În altă ordine de idei, , în această perioadă este în curs de finalizare dezvoltarea sistemului informatic MySMIS2021/SMIS2021+, sistemul unic de management al informației privind fondurile externe nerambursabile aferente perioadei de programare 2021-2027, potrivit informațiilor transmise anterior de MIPE într-un comunicat.
Conform calendarului operaționalizării noului MySMIS, începând cu data de 16 mai proiecte aferente perioadei de programare 2021 – 2027 vor putea fi depuse într-o variantă optimizată a aplicației.
„Dezvoltarea sistemului informatic MySMIS2021 este unul dintre elementele – cheie în absorbția celor 46 de miliarde de euro din Politica de Coeziune 2021-2027, pentru că ea răspunde acelei cerințe de digitalizare care facilitează accesul la finanțare pentru beneficiari.
Totodată, eficientizează activitățile Autorităților de Management, de la definirea apelului și până la implementarea proiectului. Anul acesta avem 534 de apeluri, așteptate cu mare interes de către beneficiari, iar măsurile de debirocratizare și de simplificare vor face ca rezultatele să se vadă mai curând în economie și în viața comunităților.
Mai mult, nu vom mai tremura că vom avea probleme cu absorbția. Încă de anul trecut, am adoptat noi reguli pentru descentralizare și debirocratizare în absorbția fondurilor, iar noul MySMIS, optimizat conform calendarului stabilit, este o completare firească a acestor măsuri”, a declarat ministrul Marcel Boloș.