Vești bune pentru sectorul apicol. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) primește cererile de plata pentru intervențiile aferente sectorului apicol pe anul 2024 pana pe 31 iulie.
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) vine cu vești bune pentru sectorul apicol. Aceasta primește până pe 31 iulie cererile de plată pentru intervențiile aferente sectorului apicol pe acest an.
Valoarea sprijinului APIA depășește 12 milioane de euro
Potrivit agenției, valoarea sprijinului alocat pentru anul în curs depășește 12 milioane de euro. Din cifra respectivă, jumătate din bani provin din bani europeni. Restul provin de la bugetul de stat.
Purtătorul de cuvânt al APIA Caraș-Severin, Ionuț Brabete, a oferit mai multe informații.
Potrivit acestuia, solicitanții depun o singură cerere de plată la centrele APIA. Cererea poate fi depusă direct sau prin intermediul persoanei împuternicite notarial sau prin reprezentantul legal, însoțită de documentele justificative.
Conform Planului Strategic PAC 2023-2027, plata sprijinului financiar se va efectua de către agenție după controlul administrativ al tuturor cererilor de plată, controlul la fața locului, centralizarea sumelor eligibile în vederea încadrării în cuantumul unitar planificat și plafonul alocat pentru fiecare intervenție accesată.
„Solicitanții depun o singură cerere de plată la centrele APIA, direct sau prin intermediul persoanei împuternicite notarial sau prin reprezentantul legal, însoțită de documentele justificative. Plata sprijinului financiar se va efectua de către APIA, după controlul administrativ al tuturor cererilor de plată, controlul la fața locului, centralizarea sumelor eligibile în vederea încadrării în cuantumul unitar planificat și plafonul alocat pentru fiecare intervenție accesată, conform Planului Strategic PAC 2023-2027 și stabilirea sumei eligibile la plată a fiecărei cereri”, a declarat Ionuț Brabete.
Fermierii din sectorul vitivinicol au primit aproape 167 de milioane de lei
Amintim că fermierii din sectorul vitivinicol au primit pe parcursul anului financiar 2024, de la agenție, aproape 167 de milioane de lei. Conform unui comunicat de presă al instituției, plățile au fost efectuate din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA) începând cu data de 16 octombrie 2023
Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură funcţionează în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale în baza Legii 1/2004 cu modificările şi completările ulterioare.
Instituţia are următoarea organizare: aparat central, 42 de centre judeţene şi 262 centre locale.
Începând cu 1 ianuarie 2007, agenția derulează fondurile europene pentru implementarea măsurilor de sprijin finanţate din Fondul European pentru Garantare în Agricultură (FEGA).
Subvenţiile se acordă sub formă de plăţi directe la hectar gestionate de Sistemul Integrat de Administrare şi Control (IACS) şi în cadrul măsurilor de piaţă pentru implementarea mecanismelor comerciale conform Politicii Agricole Comune (PAC).
Astfel, agenția îndeplinește următoarele atribuții:
- administrează sistemul de certificate de export-import şi garanţii pentru importul şi exportul produselor agricole;
- elaborează şi implementează procedurile privind aplicarea sistemului de intervenţie pentru produsele agricole.