Intră în vigoare de la 1 noiembrie la nivel național. Conform ultimelor informații, banii intră direct pe card, în tranșe. Ministerul a luat deja decizia.
Vești bune pentru foarte mulți români, după ce Ministerul Educaţiei a anunțat că va plăti, de la 1 noiembrie, sumele restante din sporuri sau majorări salariale, în tranșe.
Intră în vigoare de la 1 noiembrie. Banii intră direct pe card. Ministerul Educaţiei a luat decizia
Astfel, personalul din învăţământul de stat va primi, de la 1 noiembrie, în tranşe, sume restante din sporuri sau majorări salariale pentru perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021. De asemenea, Ministerul Educaţiei dă asigurări că sunt suficienţi bani pentru acoperirea restanţelor pentru toți cei care nu și-au primit banii la timp.
”Pentru aplicarea prevederilor OUG 48/2022 privind plata diferenţelor de drepturi salariale cuvenite personalului din învăţământul de stat pentru perioada 1 iulie 2017 – 31 august 2021, Ministerul Educaţiei a dezvoltat, în cadrul aplicaţiei informatice EDUSAL, un modul dedicat calculării tranşelor cuvenite”, se arată într-un comunicat de presă remis joi de Ministerului Educaţiei.
Sunt bani de salarii pentru personalul din învățământ
Mai mult, Ministerul Educaţiei a dat asigurări că nu există disfuncţionalităţi în asigurarea salariilor personalului din învăţământ, OUG 48/2022 se referă la diferenţe salariale, iar în 2023 se efectuează plata primei tranşe.
”Nu există personal în sistem pentru care, în urma prelucrării datelor, sumele rezultate să fie negative. Modulul informatic implementat este în concordanţă cu prevederile legale privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice.
Deşi au fost transmise instrucţiuni de utilizare a aplicaţiei informatice şi au fost organizate mai multe sesiuni de instruire în sistem videoconferinţă cu personalul responsabil la nivel de judeţ/municipiul Bucureşti, au apărut unele erori de calcul privind diferenţele aferente, rezultate din operarea programului informatic sau prin utilizarea acestuia în cazul unor categorii de persoane care nu făceau parte dintre beneficiarii ordonanţei”, mai arată Ministerul Educaţiei.
Începând cu 19 octombrie, vor fi introduse datele întru prelucrare
Conform sursei citate, pentru ca personalul beneficiar să intre în posesia sumelor cât mai repede, Ministerul Educaţiei a propus iniţial termenul de 19 octombrie pentru introducerea datelor şi prelucrarea acestora.
”Ca urmare a solicitărilor federaţiilor sindicale reprezentative din învăţământ, termenul a fost prelungit până la data de 28 octombrie. Ministerul Educaţiei monitorizează permanent aplicarea prevederilor OUG 48/2002 şi asigură suportul tehnic pentru inspectoratele şcolare judeţene şi unităţile de învăţământ”, se mai arată în decizia Ministerului Educației.
Nu în ultimul rând, Ministerul Educaţiei mai spune că începând cu data de 1 noiembrie va pune la dispoziţia inspectoratelor şcolare toate sumele necesare pentru a se efectua plăţile către beneficiari.