Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, anunţă că luni, 9 noiembrie, persoanele cu handicap din Capitală vor primi banii aferenţi stimulentului financiar ce li se cuvine.
Edilul spune ca va face toate eforturile pentru ca oamenii să nu aibă de suferit, în ciuda problemelor financiare ale Primăriei, arătând că pentru plata stimulentului financiar erau necesari 28 de milioane de lei. În conturile Primăriei însă, Nicuşor Dan a găsit doar 4,4 milioane de lei şi popriri pentru 80 de milioane de lei, a scris acesta pe pagina sa de socializare.
Solutia pentru ca Primăria Capitalei să-şi onoreze obligaţiile? Banii vor veni de la Guvernul României, mai spune Nicuşor Dan.
„Stimulentul financiar pentru persoanele cu handicap din București va fi plătit luni, 9 noiembrie. În această săptămână vom primi banii de la guvern, iar apoi ne vom putea onora obligațiile față de adulții cu dizabilități din Capitală.
Vă informez că singurii bani pe care i-am găsit în conturile primăriei au fost 4,4 milioane de lei și popriri pentru 80 de milioane de lei. În condițiile în care pentru plata acestor stimulente financiare necesarul e de 28 de milioane de lei.
Reafirm că voi face de fiecare dată toate eforturile pentru ca bucureștenii să nu aibă de suferit, în ciuda problemelor financiare ale municipalității”, este mesajul postat de primarul general pe pagina sa de Facebook.
Scandal pe tema banilor între Gabriela Firea şi Ludovic Orban
Prim-ministrul Ludovic Orban a declarat că nu a dorit să aloce Primăriei Capitalei bani din Fondul de rezervă, deoarece suma de 100 de milioane de lei primită în timpul guvernării Dăncilă ar fi fost „aruncată pe apa Dâmboviţei” de către fosta administraţie a Capitalei.
Declaraţia premierului vine după afirmaţiile Gabrielei Firea, fost primar general al Capitalei, care a spus că aşteaptă ca instituţiile abilitate să se autosesizeze cu privire la declaraţiile premierului, care a spus că acum are încredere să transfere bani în contul Primăriei Capitalei, iar în caz contrar se gândeşte „foarte serios” să depună plângere penală.
„Am spus că am încredere că primarul general foloseşte orice alocare care vine de la nivel guvernamental, indiferent că e vorba de fonduri europene sau fonduri guvernamentale, pentru scopul pentru care este prevăzută alocarea respectivă. Vă readuc aminte că în acest an Primăria Capitalei, ca urmare a legii bugetului de stat, a beneficiat de sume mai mari de bani decât în anii de guvernare PSD.
Nu am alocat din Fondul de rezervă, pentru că Guvernul Dăncilă a alocat din Fondul de rezervă o sumă de 100 de milioane către Primăria Capitalei, bani care au fost aruncaţi pe apa Dâmboviţei”, a arătat premierul, în cadrul unei declaraţii de presă.
Sursă foto: INQUAM Photos, Octav Ganea