Banii intră direct pe card! Anunțul momentului pentru acești români: Nu lăsăm pe nimeni în urmă
La propunerea Ministerului Energiei, în ședința de Guvern de astăzi, a fost adoptată hotărârea pentru aprobarea alocării unei sume din bugetul asigurărilor pentru șomaj, pe anul 2021, pentru plata venitului lunar de completare de care beneficiază persoanele disponibilizate de la Societatea Națională de Închideri Mine –Valea Jiului S.A.
S-a aprobat alocarea sumei de 73 mii lei din bugetul asigurărilor pentru șomaj pentru plata venitului lunar de completare pentru persoanele disponibilizate de la Societatea Națională de Închideri Mine –Valea Jiului S.A., în condițiile planului de disponibilizare, aprobat potrivit legii.
”Așa cum am mai spus nu lăsăm pe nimeni în urmă și nu neglijăm partea socială. Chiar dacă ne-am asumat o serie de măsuri, ne asigurăm că minerii nu vor avea de suferit și vor avea parte de susținere financiară”, a declarat ministrul Energiei Virgil Popescu.
Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 69/2019 pentru aplicarea unor măsuri de protecţie socială acordată persoanelor disponibilizate prin concedieri colective ca urmare a aplicării programului de decarbonare și de închidere a minelor în perioada 2019-2032, cu modificările și completările ulterioare, s-au stabilit o serie de măsuri care să asigure o protecție socială adecvată persoanelor care activează în cadrul operatorilor economici care derulează programe de închidere a exploatărilor miniere și pentru care s-a aprobat acordarea ajutoarelor de stat pentru facilitarea închiderii minelor necompetitive.
Rata șomajului din România a scăzut semnificativ
Rata şomajului înregistrat la nivel naţional în luna octombrie a fost de 2,76%, mai mică decât cea din septembrie cu 0,09 puncte procentuale şi, de asemenea, în scădere faţă de cea din octombrie 2020 cu 0,51 puncte procentuale.
Totodată, sursa citată mai precizează că numărul total de şomeri la finalul lunii octombrie a fost de 241.540 de persoane, cu 7.611 persoane mai mic decât numărul de şomeri înregistrat la finalul lunii septembrie. În același timp, din totalul şomerilor înregistraţi în octombrie, 55.915 au fost şomeri indemnizaţi, iar 185.625 au fost şomeri neindemnizaţi.
Făcând o comparație cu luna septembre, ANOFM precizează că numărul şomerilor indemnizaţi a scăzut cu 2.881 de persoane, iar numărul şomerilor neindemnizaţi a scăzut cu 4.730 de persoane.
De asemenea, în funcţie de mediul de rezidenţă, 74.794 de şomeri provin din mediul urban, iar 166.746 de şomeri provin din mediul rural. În ceea ce prvește vârsta, cei mai mulţi dintre şomerii din octombrie au între 40 – 49 de ani (62.629 de persoane), urmaţi de cei cu vârstă de peste 55 de ani (49.064), la polul opus aflându-se persoanele între 25 – 29 de ani (11.581 şomeri). Şomerii între 50-55 de ani sunt în număr de 49.037, alţi 38.343 şomeri au între 30 şi 39 de ani, iar şomerii sub 25 de ani sunt în număr de 30.886.
În funcție de nivelul de şcolarizare, sursa citată precizeaă că şomerii cu studii gimnaziale însumează 29,45% din totalul şomerilor din octombrie. La rândul lor, şomerii fără studii şi cei cu nivel de instruire primar reprezintă 28,87% din şomerii din evidenţele ANOFM, iar cei cu studii universitare constituie 5,33% din numărul total de şomeri.