Decizia momentului luată de Guvern. Se dau 250 de lei dub formă de vouchere. Suma va fi distribuită de la 1 iunie și va intra pe card retroactiv. Mai exact, 3 milioane de români vor primi de la 1 iunie voucherele de 50 de euro. Banii sunt alocați pentru persoanele vulnerabile.
Cei 250 de lei vor intra pe carduri, distribuite de Poșta Română. Banii nu vor ajunge la toată lumea din cauza unor probleme tehnice. Peste 2,3 milioane de pensionari vor beneficia de vouchere de 50 de euro la două luni, având pensii sub 1.500 lei pe lună.
Ministrul Investiţiilor, Marcel Boloş, a explicat că aceste carduri vor ajunge la români prin poştă.
„Sunt patru tranşe avute în vedere: distribuţia va avea loc prin poştă, cardurile sociale sunt emise de unităţile autorizate, se comunică aceste carduri şi apoi prin poştaş ajung la beneficiarul final, deci omul nu trebuie să facă nimic. Valabilitatea acestor tichete e de un an de zile”, a declarat Marcel Boloş, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.
Ce se întâmplă dacă voucherele în valoare de 250 de lei să ajung cu întârziere
Pe de altă parte, ministrul muncii, Marius Budăi a arătat că există posibilitatea ca voucherele în valoare de 250 de lei să ajungă cu întârziere. Budăi i-a asigurat pe românii care nu vor primi cardurile până la finalul lunii iunie, că vor încasa acești banii retroactiv, în luna iulie.
„Actul normativ a trecut de ședința de Guvern. Practic, după apariția în Monitor, se poate începe procedura de achiziționare de carduri, care vor fi distribuite începând cu 1 iunie către beneficiarii din toată țara. Nu se va putea în data de 1 iunie să distribuim peste 3 milioane de carduri în aceeași zi beneficiarilor, dar cu 1 iunie vom începe activitate si vor fi distribuite pe măsura ce se primesc cardurile. Alimentarea se face așa cum prevede OUG, o dată la două luni”, a susținut Marius Budăi.
Ministrul muncii și-a exprimat speranța ca până la sfârșitul lunii iunie să se poată distribui toate cardurile în ţară. În situația in care va fi un cetățean care nu va primi până în 30 iunie cardul și-l va primii pe 1-2 iulie, nu va pierde acei bani, ci cardul se va alimenta retroactiv.
„Distribuirea va începe cu data de 1 iunie. Trebuie să avem în vedere că sunt trei milioane de carduri. (…) Prima tranșă s-ar putea să aibă perioada de distribuire iunie și iulie, dar nu rămâne nimeni fără acest drept. Dacă m-ați pune să promit, nu aș putea să îmi iau acest angajament” a declarat și Marcel Boloș.
3 milioane persoane care vor beneficia de bani odată la două luni
Despre acest subiect a vorbit și premierul Nicolae Ciucă. El a spus când intră banii pentru voucherele sociale.
„E vorba de 3 milioane persoane care vor beneficia de vouchere odată la două luni, este o măsură a cărei valoare este de 3.1 mld lei, iar 50 la sută din bani vor proveni din fonduri EU”, a precizat premierul Nicolae Ciucă.
De cei 250 de lei se vor putea cumpăra pâine, cartofi, ulei, orez, carne de pui şi ouă.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a declarat că distribuirea voucherelor sociale în valoare de 50 de euro, pentru persoanele vulnerabile, se va face prin Poşta Română, din luna iunie.
„Cred că vom fi în situația în care prima tură de vouchere se va finanța de la bugetul de stat şi vom recupera ulterior banii. (…). Pensionarii vor primi aceste sume aşa cum primesc şi pensiile, prin Poşta Română”, a declarat ministrul Marius Budăi.
Beneficiarii voucherelor pentru alimente de bază
Voucherele pentru alimente vor ajunge la pensionari prin intermediul a două instituții, a spus Budăi.
„Dacă vorbim de pensionari, le vom achiziționa și le vom da prin Poștă sau prin Casa de pensii”, a declarat ministrul Muncii, Marius Budăi.
Voucherele pentru alimente de bază ar urma să aibă o valoare de 50 de euro și să fie împărțite la fiecare două luni. Ar rezulta că fiecare persoană care va primi un astfel de voucher va beneficia de aproape 4,1 lei pe zi.
Printre beneficiari sunt: familii cu cel puțin doi copii sau monoparentale cu un venit mai mic de 600 lei/lună, pensionarii cu un venit mai mic de 1.500 lei/lună, persoanele cu venit minim garantat și persoanele cu dizabilități. Elevii care primesc burse sociale ar urma să primească vouchere de 30 de euro lunar pentru cumpărarea de alimente, rechizite și haine.
Avantajele voucherelor pentru alimente
Ministrul Muncii a explicat ce vor putea cumpăra românii cu voucherele care vor ajunge la ei. Voucherele vor fi tipărite pe hârtie, ca şi tichetele de masă, nu vor fi pe card. La fel ca şi în cazul tichetelor de masă, la vouchere nu se va acorda rest.
Voucherele pentru alimente vor fi împărțite pensionarilor cu venituri lunare mai mici de 1.500 de lei, persoanelor cu dizabilități, familiilor în care venitul mediu de persoană este de 600 de lei şi persoanelor fără adăpost.