Cadrele medicale ar urma să beneficieze, lunar, de acești bani, pe toată perioada stării de urgență iar stimulentul ar putea fi primit odată cu salariul din luna aprilie. Trebuie menționat că din suma respectivă se va scădea impozitul pe venit, de 10%, potrivit realitatea.net
„Începând cu drepturile salariale de pe aprilie ar trebui ca acest stimulent de risc medical sa intre in plata. Beneficiari sunt atat medicii, cat si asistentii medicali, personalul de pe ambulanțe, personalul paramedical, toate cadrele medicale care sunt implicate”, a declarat ministrul Fondurilor Europene, conform sursei menționate.
Guvernul a aprobat și achiziţia de spitale modulare, containere de logistică medicală, dar și echipamentele medicale necesare unităților care tratează pacienții infectați.
Decontarea achiziției de echipamente medicale
„Tot ce inseamna echipamentul personalului medical de la manuși până la măști de protectie, dezinfectanti si tot ce e necesar, combinezoane pentru protectia personalului medical se deconteaza. Îi asigur pe toți ce care sunt implicați în achiziționarea echipamentelor medicale, vorbesc de unități sanitare, autoritorități locale care aloca fonduri pentru achiziționarea de echipamente medicale că acestea vor fi decontate din fonduri europene”, a adăugat acesta.
Stimulentul de risc medical va fi în valoare de 2.500 de lei brut şi va fi acordat întregului personal medical care se ocupă de tratamentul bolnavilor de COVID-19, iar plata ar urma să se facă, probabil, începând cu drepturile salariale pe luna aprilie, a declarat, marţi, ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloş.