Studenții trebuie să depună cererile pentru a primii banii
Pentru a primi banii, studenții de la Universitatea din București trebuie să depună cererile pentru bursele sociale și de performanță până la 31 octombrie, pentru anul universitar 2024-2025. Dosarele vor fi evaluate între 1 și 8 noiembrie, iar listele cu beneficiarii vor fi afișate pe 8 noiembrie.
Studenții facultăților Universității din București pot depune cererile pentru bursele sociale și de performanță pentru anul universitar 2024-2025 până pe 31 octombrie. După publicarea listelor, cei care doresc să conteste rezultatele pot face acest lucru între 11 și 13 noiembrie. Analiza și afișarea rezultatelor contestațiilor vor avea loc în perioada 14-18 noiembrie.
Pentru a obține burse sociale, studenții trebuie să îndeplinească condiția de venit, similară cu cea a burselor sociale din învățământul preuniversitar: venitul net pe membru de familie în ultimele 12 luni nu trebuie să depășească 2.363 lei pe lună.
În ceea ce privește bursele de performanță, studenții care le obțin vor fi anunțați pe 8 noiembrie și vor trebui să depună declarațiile de acceptare a bursei între 19 și 21 noiembrie. Listele finale vor fi publicate pe 22 noiembrie, dată la care acestea vor fi trimise și Comisiei Centrale de Acordare a Burselor.
Pentru a solicita bursele medicale, studenții sunt obligați să prezinte documente care să ateste eligibilitatea, inclusiv un certificat de la un medic specialist care să detalieze evoluția problemei medicale. De asemenea, aceștia trebuie să furnizeze o serie de documente specifice referitoare la veniturile familiei și situația personală, conform legislației în vigoare.
În anul universitar 2023-2024, bursele sociale au fost în valoare de 1.050 de lei pe lună, iar bursele de performanță de 1.200 de lei pe lună. Se preconizează că în anul universitar curent cuantumurile vor rămâne neschimbate.
Cum obții banii de burse UB 2024-2025
Metodologia de acordare a burselor rămâne aceeași ca în anul universitar anterior, fiind bazată pe metodologia-cadru emisă la nivel național de Ministerul Educației, conform legii educației 199/2023.
„Bursele, indiferent de categorie, se acordă pe întreaga durată a anului universitar (12 luni), cu excepția burselor sociale ocazionale și a burselor speciale acordate din venituri proprii ale Universității din București sau ale facultăților”, potrivit metodologiei.
Cererile se depun la secretariatul facultății
Bursele de performanță „se acordă studenților din învățământul superior de stat, înmatriculați la programe de studii universitare cu frecvență, indiferent de forma de finanțare”.
Bursele de performanță se acordă pentru cele mai mari medii obținute în același an de studiu al unui program de studii, fără a fi stabilit un prag de medie. Acesta va fi comunicat ulterior de fiecare facultate în parte.
„(2) Bursele atribuite pentru stimularea performanței prevăzute la alin. (1) se pot acorda studenților care se încadrează în cel puțin unul dintre următoarele cazuri:
a) Au obținut rezultate deosebite la învățătură, respectiv au cele mai mari medii din același an de studiu al unui program de studii;
b) au obținut performanțe științifice, inovație și brevete;
c) alte situații stabilite de facultățile Universității din București prin metodologii proprii aprobate de Senat.
(3) Facultățile pot stabili, prin metodologiile proprii, criterii minimale pentru performanțele prevăzute la alin. (2) lit. b).
(4) Bursa pentru stimularea performanței prevăzute la alin. (2) lit. b) se poate acorda începând cu anul al doilea de studii, în urma recunoașterii performanțelor de către instituțiile de învățământ superior, pentru o perioadă de un an calendaristic, dar nu mai mult de finalizarea studiilor.
(5) Cuantumul bursei de performanță este mai mare decât cuantumul bursei sociale.
(6) Pentru anul I de studii (nivel licență, respectiv master) criteriul de atribuire a bursei pentru performanță este media obținută la concursul de admitere (în cazul în care nu se organizează concurs special de obținere a bursei de performanță). Studenții care au fost admiși fără concurs de admitere, pe baza rezultatelor obținute la olimpiadele școlare, se consideră admiși cu media 10.00”.
Bursele pot fi retrase după primul semestru
Potrivit articolului 16, „bursele sociale și de performanță pot fi retrase, după finalizarea primului semestru de studiu, de către Comisia de acordare a burselor la nivel de facultate și redistribuite în limita sumelor rămase disponibile. În acest sens, prin regulament propriu aprobat de Senatul UB, facultățile pot prevedea criterii academice specifice privind retragerea burselor, cu respectarea prevederilor OME 6463/02.10.2023. Aceste criterii vor fi aduse la cunoștința studenților, prin afișare la avizier și pe site-ul facultății, la începutul anului universitar, înainte de demararea procesului de acordare a burselor”.