În cele două luni care au trecut de la evaluarea acordului dintre Grecia şi creditori săi, depozitele la băncile elene au crescut cu 4,5 miliarde de euro, a anunţat marţi publicaţia Kathimerini.
Valoarea depozitelor constituite la băncile elene a urcat la 127 miliarde de euro la sfârşitul lunii iulie, de la 122,5 miliarde de euro în 2014, când Eurogrupul a aprobat acordarea unei tranşe de 10,3 miliarde de euro (11,5 miliarde de dolari) Greciei din pachetul de asistenţă financiară, scrie Agerpres.
Majorarea nivelului depozitelor arată restabilirea încrederii în sistemul bancar elen şi relaxarea graduală a restricţiilor asupra mişcărilor de capital.
Conform datelor publicate recent de Banca Centrală a Greciei (BoG), valoarea depozitelor constituite la băncile elene a ajuns la 122,7 miliarde de euro în iunie, în creştere cu doar un miliard de euro faţă de luna precedentă.
Un studiu al Eurobank arată că aproximativ patru miliarde de euro au revenit în băncile din Grecia în ultimele 12 luni, dar estimările semnalează că o sumă cuprinsă între 15 şi 20 miliarde de euro este în afara sistemului bancar.
Majorarea depozitelor va ajuta apoi băncile din Grecia să-şi reducă dependenţa de plafonul finanţării de urgenţă destinată băncilor greceşti (ELA), apreciază analiştii, scrie Agerpres.
În ultimele luni, Banca Centrală Europeană a redus plafonul finanţării de urgenţă destinată băncilor greceşti (ELA), după ce restricţiile asupra mişcărilor de capital şi acordul dintre Guvernul de la Atena şi creditorii internaţionali au dus la diminuarea retragerilor de depozite din bănci. În iunie, finanţarea ELA s-a situat la 54,4 miliarde de euro.
Cele patru mari bănci greceşti – National Bank of Greece, Piraeus Bank, Alpha Bank şi Eurobank – sunt prezente şi pe piaţa din România.