Ferrari este in Formula1 de peste o jumatate de secol. Putini stiu insa ca scuderia italiana a lipsit la prima cursa a Campionatului Mondial, desfasurata in 1950, la Silverstone, pentru ca Enzo Ferrari a refuzat sa plateasca taxa de inscriere perceputa de organizatori. Incepand cu a doua runda, lucrurile s-au rezolvat si a demarat povestea celei mai prestigioase echipe din „Marele Circ”, devenita de-a lungul timpului etalonul evolutiei financiare pentru Formula1.
Sponsorii sunt cheia problemei in Formula1. Spre deosebire de Statele Unite, echipele de Grand Prix nu cumpara sasiuri, ci le construiesc singure. Totodata, nu exista vreo regula care sa specifice ca un producator trebuie sa echipeze mai multe masini, astfel ca le pot dezvolta independent si le pot testa in secret. Asta inseamna insa cheltuieli mari. Si cum zilele sponsorizarilor venite de la companiile de tutun sunt numarate (cota acestora a scazut la 25%), implicarea constructorilor mari de automobile se face din ce in ce mai simtita.
Mercedes si BMW au ajuns la acorduri cu McLaren si Williams, Ford se ascunde sub numele de Jaguar si va avea drept partener pe Arrows, Honda mizeaza pe BAR si Jordan, Fiat (prin intermediul lui Ferrari), Renault si Toyota vor merge pe cont propriu. Deal-urile vor continua, dupa cum si numarul companiilor mari care vor dori sa se implice va creste, cu siguranta. Daca nu pana in decembrie 2007, cand expira Acordul Concorde, care reglementeaza din punct de vedere economic Formula1, atunci imediat dupa aceea. Pentru ca marile concerne mondiale au anuntat deja ca-si vor crea propria competitie, Formula Gold. Conducatorii companiilor au declarat la unison ca au fost multumiti de modul in care mergeau lucrurile atunci cand Bernie Ecclestone era la timona Formula One Group, dar ca lucrurile au mers intr-o directie gresita din momentul in care el a vandut pachetul majoritar lui Leo Kirch. Ei se bazeaza pe faptul ca, potrivit legilor Comunitatii Europene, Federatia Internationala de Automobilism va trebui sa ofere licenta noii competitii, chiar daca a vandut drepturile comerciale pentru Formula1 pe o perioada de 100 de ani. Astfel ca este foarte posibil ca Leo Kirch, care a platit 315 milioane dolari, sa ramana pina la urma cu buza umflata, din lipsa de competitori.
Performantele sunt pe masura investitiilor
Multa lume sustine ca echipa cu cei mai multi bani castiga intotdeauna titlul in Formula1. Nu-i tocmai asa, dovada stand cele doua decenii de seceta de la Maranello ori faptul ca, anul acesta, Sauber a adunat mai multe puncte decat BAR, desi a avut la dispozitie 100 de milioane de dolari mai putin. Este clar insa ca numai un buget important iti poate permite sa te bati pentru intaietate.
In sezonul 2001, Ferrari a obtinut ambele titluri si pentru ca a avut cea mai mare forta financiara, bugetul sau total, cifrat la 284, 35 milioane de dolari, reprezentand un record pentru istoria Formula1. Philip Morris si Shell au investit peste 120 de milioane de dolari, restul provenind din drepturile de televiziune (20 milioane de dolari), de la sponsorii minori, din merchandising si resurse interne. Pe podiumul ierarhiei bugetelor din 2001 se mai afla McLaren (274,55 milioane dolari) si BAR (194,45 milioane), in timp ce la coada plutonului se situeaza Sauber, Arrows, Prost si Minardi care, la un loc, au avut mai putini bani decat primele doua clasate.
Cele mai mari cheltuieli cu salariile se fac la Ferrari, Williams, BAR si Benetton, iar cele mai mici la Jaguar, Minardi si Arrows. In acest segment, veniturile pleaca de la nivelul a 100.000 de dolari anual pentru un mecanic de top si ajunge la peste 3 milioane dolari pentru designeri de talia lui Newey, Head sau Brawn.
Marii constructori de automobile sunt interesati de Formula1, dar si de recuperarea investitiei. Expertii sustin ca echipele castiga din cele 17 curse aproximativ 600 de milioane de dolari. Ceea ce inseamna o medie de 35 de milioane pe etapa, cea mai consistenta felie fiind dedicata, evident, invingatorilor. Drepturile de televiziune reprezinta o alta importanta sursa de venituri pentru echipe, iar algoritmul de calculare este privilegiul lui Bernie Ecclestone si al Formula One Constructors Association (FOCA). Unul dintre criterii il reprezinta vechimea echipei in cursele de Formula1 (Ferrari obtine 23%, McLaren Mercedes primeste 21%, Williams – 18% si Prost-16%, restul echipelor impartind procentele ramase), dar si pozitia ocupata la finele stagiunii anterioare in ierarhia marcilor.
Michael Schumacher este si-n sezonul 2001 cel mai bine platit pilot din Formula 1. El primeste un salariu de 30 de milioane de dolari, la care se adauga veniturile din sponsorizari si vanzarea produselor promotionale, gratie carora ajunge sa puna-n cont peste 55 milioane de dolari. Al doilea salariu ca valoare este cel al lui Jacques Villeneuve – 16 milioane de dolari – in timp ce pe ultima pozitie a ierahiei se situeaza Kimi Raikkonen (a carui situatie se va schimba insa dupa trecerea la McLaren), cu 100.000 de dolari.
Mai tare decat Jocurile Olimpice
Nu mai departe decat in 1994, Formula 1 era un cumparator de spatii publicitare. Acum a ajuns unul dintre cei mai importanti vanzatori. Si nu este de mirare, de vreme ce numarul total al celor care urmaresc cursele de Formula1 a depasit 55 de miliarde, mult mai mult decat aduna Jocurile Olimpice sau „mondialele” de fotbal. Iar calculul este simplu. Daca doresti o promovare eficace pe piata americana, ai nevoie de o investitie de doua miliarde dolari. In „Marele Circ”, pentru numai 35 de milioane de dolari poti sa-ti pui numele companiei pe monoposturile unei echipe. El va fi vazut de 17 ori pe an, in transmisiuni de trei ore, pe intreg globul.
Rezultatele aduc televiziune si sponsori. Dar ce poti face atunci cand ghinionul te urmareste? Raspunsul la aceasta intrebare il ofera Michael Schumacher si Ferrari, care, in anii cand titlul se incapatina sa ocoleasca vitrina cu trofee de la Maranello, au gasit o alta modalitate de a produce sume importante: merchandising. In 1999, spre exemplu, ultimul an din seria neagra a scuderiei, vanzarile au depasit suma de 400 de milioane de dolari, iar veniturile nete din aceasta activitate s-au cifrat la 13 milioane de dolari. De peste 1,6 ori mai mult in comparatie cu Jordan, a doua clasata intr-o ierarhie in care restul lumii, incluzind McLaren (handicapata de faptul ca monoposturile sunt gri) n-a contat.
Ferrari este cea mai bine organizata echipa in acest domeniu, detinand chiar si o firma specializata, Ferrari Idea SpA, cu sediul in Elvetia. Aceasta a emis 24 de licente unor companii celebre, intre care Girard Perregaux (producator de ceasuri), Burago (modele miniaturale), Sega si Electronic Arts (jocuri pe computer sau TV). Si asta dupa ce a refuzat, se spune, alte peste 200 de oferte.