Acest joc de Monopoly poate fi folosit ca metaforă pentru a înțelege societatea și structura ei ierarhică, unde unii oameni au multe bogății și statut ridicat, iar mulți oameni nu au.
Au mult mai puține bogății și statut scăzut și mult mai puțin acces la resurse dorite. Eu și colegii mei, în ultimii șapte ani, am studiat efectele acestor ierarhii. Am găsit de-a lungul a sute de studii și sute de participanți din toată țara că în timp ce averea unei persoane sporește, sentimentele de compasiune și empatie scad, iar sentimentele de îndreptățire, de merit, și ideologia interesului personal crește. În sondaje, am găsit că de fapt indivizii mai bogați sunt mai predispuși să eticheteze lăcomia ca fiind bună, și urmărirea interesului personal ca benefică și morală. Astăzi vreau să vorbesc despre implicațiile acestei ideologii a interesului personal, de ce ar trebui să ne pese de aceste implicații, și închei cu ce ar trebui făcut.
Primele studii pe care le-am condus urmăreau disponibilitatea de întrajutorare, ceva ce psihologii sociali numesc comportament prosocial. Ne interesa să vedem cine e dispus să ofere ajutor altei persoane, cel mai bogat sau cel mai sărac. Într-unul dintre studii, am adus membri bogați și săraci din comunitate în laborator și le-am dat fiecăruia echivalentul a 10 dolari. Le-am spus participanților că puteau să păstreze cei 10 dolari pentru sine, sau puteau să împartă o parte din ei, dacă voiau, cu un străin complet anonim. Nu se vor întâlni niciodată cu străinul și străinul nu-i va cunoaște niciodată. Și am monitorizat cât dau oamenii. Indivizii care făceau 25,000, câteodată sub 15,000 de dolari pe an, au dat 44% mai mult din banii lor unui străin decât dădeau indivizii care făceau 150.000 sau 200.000 de dolari pe an.
Am avut participanți care au jucat pentru a vedea cine e mai înclinat să trișeze pentru a-și mări șansele de a câștiga un premiu. Într-un joc chiar, am aranjat un computer pentru ca zarurile peste un anumit scor să fie imposibile. Nu puteai să treci peste 12 în acest joc, și totuși, cu cât erai mai bogat, cu atât mai mult erai dispus să trișezi pentru a câștiga un premiu în bani de 50$, câteodată de trei sau patru ori mai mult.
Am condus un alt studiu unde ne-am uitat dacă oamenii ar fi înclinați să ia bomboane dintr-un borcan de bomboane marcat special ca fiind destinate copiilor – (Râsete) – participanți – Nu glumesc. Știu că pare o glumă. Le-am spus participanților special că acest borcan este pentru copiii participanți dintr-un laborator de dezvoltare apropriat. Ei sunt în studii. Acestea sunt pentru ei. Și doar am monitorizat cât de multe bomboane au luat participanții. Participanții care se simțeau bogați au luat de două ori mai multe bomboane decât participanții care se simțeau săraci.
Am studiat chiar și mașini, nu orice mașini, ci dacă șoferii mașini mai scumpe sunt mai mult sau mai puțin inclinați să încalce legea. Într-unul dintre studii, ne-am uitat dacă șoferii opresc sau nu pentru un pieton pe care l-am plasat așteptând să traverseze pe trecere. Acum, în California, cum toți știți, pentru că sunt sigur că toți facem asta. există legea să oprești pentru un pieton care așteaptă să traverseze. Așadar, priviți un exemplu cum am făcut. Acela e partenerul nostru, la stânga, dându-se drept pieton. Se apropie în timp ce camioneta roșie oprește cu succes. Tipic californian, e depășit de autobuzul care aproape calcă peste pietonul nostru. (Râsete) Acum uitați un exemplu al unei mașini mai scumpe, un Prius, conducând mai departe, și un BMW care face la fel. Am făcut acest experiment cu sute de vehicule în mai multe zile, urmărind cine oprește și cine nu. Am descoperit că cu cît prețul unei mașini crește, tendințele șoferului de a încălca legea cresc și ele. Niciuna dintre mașini din categoria de mașini mai ieftine nu au încălcat legea. Aproape 50% dintre mașinile scumpe au încălcat legea. Am descoperit în alte studii că indivizii mai bogați sunt mai înclinați să mintă în negocieri, să fie de acord cu comportamentul imoral la muncă, să fure bani din numerarul casei de marcat, să ia mită, să mintă clienții.
Nu vreau să sugerez că doar oamenii bogați arată acest tipar de comportament. Nicidecum. De fapt, cred că toți, în viața de zi cu zi, minut cu minut, ne confruntăm cu aceste motivări competitive, unde sau cum să ne punem propriile interese deasupra intereselor altor oameni. Acest lucru e de înțeles, deoarece visul american este o idee în care toți avem o oportunitate egală de a reuși și a prospera, atâta cât ne străduim și muncim din greu, iar o parte din asta înseamnă că uneori trebuie să ne punem interesele mai presus de binele altor persoane din jur. Ceea ce găsim este că cu cât ești mai bogat, ești mai înclinat să urmărești o viziune a unui succes personal, de realizări și înclinări, în detrimentul altora din jurul tău. Aici am reprezentat grafic venitul mediu de uz casnic primit de fiecare cincime și primii 5% din populație în ultimii 20 de ani. În 1993, diferența dintre diferitele chintile ale populației, în ce privește venitul, este extraordinară. Nu e dificil să discernem că există diferențe. Însă în ultimii 20 de ani, acea diferență semnificantă a devenit un mare canion de sorți între cei de sus și ceilalți De fapt, primii 20% din populația noastră dețin 90% din totaliatea bogăției din această țară. Ne aflăm la niveluri nemaiîntâlnite de inegalitate economică. Înseamnă că bogăția nu doar a devenit tot mai concentrată în mâinile unui grup select de indivizi, dar visul american devine tot mai de neatins pentru majoritatea dintre noi. Și dacă esta așa cum am aflat, cu cât ești mai bogat, cu atât te simți îndreptățit să ai acea avere, și ești mai dispus să acorzi prioritate propriilor interese mai presus de interesele altor oameni, ești mai dispus să faci lucruri pentru interesul propriu, atunci nu are rost să sperăm că acele tipare se vor schimba. De fapt, există motive să credem că se vor înrăutăți, și așa vor arăta dacă lucrurile rămân la fel, la aceeași rată lineară, în următorii 20 de ani.
Inegaliateta economică e ceva pentru care ar trebui cu toții să ne îngrijorăm, și nu doar pentru aceeia din josul ierarhiei sociale, ci pentru că indivizi și grupuri cu multe inegalități economice o duc mai rău, nu doar oamenii de jos, toată lumea. Există multă cercetare convingătoare care vine din laboratoare de top din toată lumea prezentând regimul de lucruri care sunt subminate în timp ce inegalitatea economică se înrăutățește. Mobilitatea socială, lucrurile la care ținem, sănătatea fizică, încrederea socială, toate scad, în timp ce inegalitatea crește. Asemănător, lucrurile negative din societăți și colective sociale, lucruri ca obezitatea, violența, arestul și pedeapsa se agravează în timp ce inegalitatea economică crește. Din nou, acestea sunt rezultate, nu doar experimentate de către câțiva, dar care răsună în toată pătura socială. Chiar și oamenii din vârf resimt aceste rezultate.
Așadar, ce facem? Aceste cascade de perpetuare proprie, efecte pernicioase, negative pot părea ca ceva scăpat de sub control, și nu e nimic de făcut, cu siguranță nimic ca indivizi. Dar de fapt, am descoperit în laboratoarele noastre de cercetare că mici intervenții psihologice, mici schimbări în perspectiva oamenilor, mici ghionturi în anumite direcții, pot restaura nivelul de egalitarism și empatie. De exemplu, reamintindu-le oamenilor de beneficiile cooperării, sau avantajele comunității, face ca indivizii bogați să fie la fel de egalitari ca oamenii săraci. Într-un studiu, am avut oameni care urmăreau un scurt video de 46 secunde despre sărăcia copilăriei care servește drept memento la nevoile altora din lumea din jurul lor, și după ce au urmărit asta, ne-am uitat la cât de doritori erau oamenii să ofere propriul timp unui străin prezentat în laborator, care era în necaz. După acest video, o oră mai târziu, cei bogați au devenit la fel de generoși cu timpul lor pentru a ajuta această persoană, un străin, cineva care este sărac, sugerând că aceste diferențe nu sunt înăscute sau categorice, ci sunt maleabile la mici schimbări în valorile fundamentale, iar mici ghionturi de bunătate și ciocniri de empatie.
Chiar și în afara pereților laboratorului, începem să vedem semne de schimbare în societatea noastră. Bill Gates, unul dintre cei mai bogați indivizi ai națiunii noastre, în acest discurs de deschidere la Harvard, a vorbit despre problema cu care se confruntă societatea, cea de inegalitate, ca fiind cea mai descurajatoare provocare și a vorbit despre ce trebuie făcut pentru a o combate, spunând: „Cel mai mare progres al umanității nu constă în descoperirile sale, ci în modul de aplicare a acestor decoperiri pentru a reduce nedreptatea." Și mai este și Giving Pledge, în care peste 100 dintre cei mai bogați indivizi ai națiunii noastre dăruiesc jumătate din avere către caritate. Și este și apariția a zeci de mișcări la nivel local, precum „We are the One Percent”, „Resource Generation”, sau „Wealth for Common Good,” în care cei mai privilegiați membrii ai populației, membrii ai celui 1% oameni care sunt bogați, folosesc propriile resurse economice, adulți și tineri la fel, asta este ce mă izbește, renunțând la propriul privilegiu, la propriile resurse economice, pentru a combate inegalitatea pledând pentru asigurări sociale, schimbări în valorile sociale, și schimbări în comportamentele oamenilor, care lucrează împotriva propriilor interese economice dar asta poate restaura în cele din urmă visul american.