Directorul Food and Agriculture Organisation (FAO), Jacques Diouf, a fost întrebat, cu ocazia summit-ului pentru securitate alimentară, cum au putut marile puteri ale lumii să dea atât de mulţi bani pentru a lupta împotriva crizei financiare şi nu pot asigura resursele de hrană necesare pentru un miliard de oameni.

Diouf a declarat că miile de miliarde de dolari pompate în bănci ar fi trebuit date celor care au probleme cu asigurarea traiului zilnic.

„Dacă a fost posibil ca lumea să mobilizeze mii de miliarde de dolari pentru salvarea băncilor, ar trebui să fie capabilă să rezolve şi problema resurselor financiare pentru asigurarea hranei celor foarte săraci”, a spus oficialul FAO.

Conform ultimelor date ale FAO, numărul celor care au probleme cu asigurarea hranei a atins în acest an pragul de 1 miliard.

SURSA: „The Independent”

DETALII:
Citeşte şi Criza alimentară ar putea începe în 2011
Citeşte şi Cei mai mari lideri ai lumii, prea puternici să discute despre foamete?