Cu excepția programelor operaționale de transport și de mediu, ministerele au accesat fonduri pe toate căile posibile – atât prin cele două programe dedicate, în mare, administrației publice (PODCA – Dezvoltarea Capacității Administrative, și POAT – Asistență tehnică), cât și prin POSDRU (Dezvoltarea Resurselor Umane), POR (Programul Operațional Regional) și chiar prin POSCCE (Creșterea Competitivității Economice), linie de finanțare dedicată, în general, mediului privat. Doar că, după cum bine punctează un raport recent al Institutului pentru Politici Publice (IPP), „fondurile structurale nu au reuşit să fie atractive pentru firme.
Exemplul POSCCE este emblematic pentru faptul că mediul privat, căruia i se adresa în cea mai mare parte acest Program, a renunțat practic să mai utilizeze bani nerambursabili pentru dezvoltarea mediului de afaceri, atât din rațiuni de lipsă de atractivitate a priorităților de finanțare stabilite, cât şi de management defectuos“. De altfel, remarcă același studiu, la nivelul tuturor programelor operaționale există „un raport dezechilibrat în ceea ce priveşte administrația publică centrală, care a fost favorizată prin criteriile de eligibilitate“.

Fonduri europene pentru salarii
Totuși, principalele linii de finanțare pentru ministere sunt POAT și PODCA. În legătură cu care, după cum remarcă un alt raport IPP, „un aspect interesant este acela că autorităţile publice accesează bani europeni pentru a face ceea ce, în mod normal, ar trebui să facă prin natura activităţii derulate.“ Doar la nivelul aparatului propriu al ministerelor (fiind excluse deci instituțiile subordonate sau aflate în subordonare, de la nivel local sau central), prin aceste programe operaționale au fost alimentate proiecte cu finanțare europeană de peste 120 de milioane de euro. Doar că multe dintre ele au vizat exclusiv alimentarea fondului de salarizare a ministerelor (obiectiv spre care au mers 80% din proiectele depuse de ministere pe axele POAT) sau informatizarea sistemelor, subiect sensibil, cât timp, până acum, nu este cunoscut impactul acestora asupra bunei funcționări a administrației publice.
Trăgând linie, per total programe operaționale, cel mai activ minister este, de departe, cel al Educației (MEN), acesta accesând în ultimii ani finanțări europene de circa un miliard de lei – ținând cont și de fluctuațiile valutare înregistrate în ultimii șase ani, de când s-a dat drumul robinetului de la Bruxelles, vorbim, așadar, de circa 240 de milioane de euro. Atenție, fără a lua în seamă sumele primite de inspectoratele școlare județene și de oricare instituții aflate în subordinea MEN, caz în care cifra se dublează.
De altfel, în cazul acestui minister există doar câteva proiecte cu finanțare externă de sub 10 milioane de lei, sumă-record comparabil cu „pretențiile“ restului Guvernului. O fi bine, o fi rău? Pe de o parte, ținând cont de nivelul extrem de slab al sistemului educațional autohton, este evident că banii europeni nu au fost investiți „cu cap și coadă“.
O analiză punct cu punct este greu de făcut, cu atât mai mult cu cât, din afară, cele mai multe din proiectele contractate vizează cam aceleași obiective: dezvoltarea abilităților de leadership ale cadrelor didactice, corelarea sistemului de învățământ la piața muncii (care, cel puțin până acum, s-a dovedit un eșec) sau informatizarea școlilor. Pe de altă parte, poate este mai bine așa decât deloc. Pentru că, la polul opus, unele ministere nu au arătat nici cel mai mic interes pentru dezvoltarea de proiecte. Intră în această categorie portofoliile Justiției, Transporturilor și, cumva ironic, cel al Fondurilor Europene, care au contractat, fiecare, fonduri de sub 10 milioane de euro.