Banii vor fi virați în conturile românilor. Anunț de la Guvern: Marcel Ciolacu e de acord

bani bancnote euro

SURSA FOTO: Freepik

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat ce sume vor fi plătite fermierilor care au fost afectați de secetă. Oficialul a precizat că premierul a fost de acord având în vedere că anul acesta condițiile meteo au fost „foarte dure și severe”.

Măsuri pentru fermierii afectați de secetă

Ministrul Agriculturii, Florin Barbu, a anunțat miercuri măsuri importante pentru sprijinirea fermierilor afectați de secetă. În cadrul unui interviu, acesta a discutat despre planurile Ministerului de a limita impactul secetei asupra agriculturii din România.

Barbu a subliniat că, deși seceta a afectat considerabil producția de grâu și porumb, securitatea alimentară a țării este asigurată. El a menționat că producțiile de grâu sunt la un nivel egal cu cele din 2023, iar culturile de porumb vor fi bune datorită investițiilor în infrastructura de irigații.

„Pot să vă spun că producțiile de grâu de anul acesta sunt la un nivel egal cu cele din 2023 și în culturile de porumb o să fie producții bune pentru că Ministerul Agriculturii, – și atunci când eram directorul general al Agenții Naționale de Îmbunătățiri Funciare, partea de irigații, în România, în 2015 am plecat cu un proiect amplu de 1,5 miliarde de euro de reabilitare a sistemului de irigații din România” a declarat ministrul, potrivit Adevărul.

Ministrul a explicat că, de la începutul proiectului de reabilitare în 2015, suprafața irigată a crescut de la 180.000 la 1,6 milioane de hectare.

SURSA FOTO: Inquam Photos, George Călin

Florin Barbu: Fermierii vor primi 200 de euro pe hectar

Un aspect esențial discutat a fost despăgubirile ce vor fi acordate fermierilor pentru pierderile suferite. Barbu a anunțat că Guvernul României, în colaborare cu Ministerul de Finanțe, va aloca o sumă de aproximativ două miliarde de lei, echivalentul a 400 de milioane de euro, pentru a compensa fermierii afectați.

Despăgubirea va fi de 200 de euro pe hectar, acoperind aproximativ două milioane de hectare afectate de secetă, a declarat Florin Barbu.

„Condițiile meteorologice de anul acesta au fost foarte dure și severe. Lucrul acesta ne duce la o estimare a suprafeței agricole la culturile de toamnă și culturile de primăvară de aproape 2 milioane de hectare.

Am discutat cu domnul prim-ministru, Marcel Ciolacu, mi-a spus că este de acord cu această măsură să venim în sprijinul fermierilor pentru calamități, anul acesta”, a mai precizat ministrul.

Florin Barbu a subliniat importanța acestei măsuri, menționând că este esențială pentru a sprijini fermierii să facă față pierderilor cauzate de condițiile meteorologice nefavorabile. Prin acest pachet de sprijin, autoritățile speră să stabilizeze sectorul agricol și să asigure o continuitate a producției pentru anii următori.

Ministrul a precizat că s-a venit mereu în sprijinul fermierilor. El a spus că a fost la Comisia Europeană și a discutat și de apă gratuită în infrastructura principală de irigații. Barbu a amintit că în 2015 a fost la Comisia Europeană și a explicat că nu este vorba despre un ajutor de stat venit direct către fermieri.