Numărul tinerilor va scădea îngrijorător în următoarele decenii. Mai alarmant este faptul că noua generaţie nu mai doreşte să muncească. Banul este primul criteriu după care îşi orientează valorile fundamentale în viaţă.
Europa unită numără în acest moment peste 62 de milioane de tineri. După calculele făcute de Eurostat, ponderea tinerilor care au împlinit între 15 şi 25 de ani se va diminua cu 6,3 procente în următoarele patru decenii. România se remarcă iarăşi în analizele comparative cu statele membre. De la o pondere de 15,2% a tinerilor cu vârste cuprinse între 15 şi 25 de ani, ţara noastră va rămâne cu 8,9% din totalul populaţiei până la jumătatea secolului. Pierderile noastre vor fi duble faţă de media UE 27. La fel de rău ne poziţionăm în clasamentul european şi în privinţa şomajului tinerilor. Spre deosebire de majoritatea statelor membre, unde rata şomajului tinerilor a scăzut faţă de anul trecut, România înregistrează o creştere. Cu cele 2,6 procente înregistrate într-un an, ne poziţionăm în fruntea ţărilor care s-au confruntat cu problema şomajului în rândul tinerilor (Ungaria – 0,5%, Irlanda 1%, Marea Britanie 1,6%).
Tinerii noştri nu se poziţionează mai bine nici în analizele calitative la care au fost supuşi. Studiul publicat recent de Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei (IŞE), „Raporturile între generaţii“, prezintă o imagine complexă a tinerilor, pe care o compară cu valorile, atitudinile faţă de educaţie, familie, profesie, religie, stil de viaţă cu generaţiile părinţilor şi bunicilor acestora. Autoportretul făcut chiar de tinerii cu vârste cuprinse între 17 şi 25 ani este pictat în culori sumbre. Părerile sau judecăţile tinerilor din eşantionul supus cercetării despre generaţia lor sunt preponderent negative în privinţa caracterului, personalităţii şi educaţiei. Tinerii spun despre ei că sunt iresponsabili/imaturi, nesăbuiţi, inconştienţi, fără voinţă, fără preocuparea zilei de mâine (peste 33%). Aproape 22% din respondenţii tineri definesc propria generaţie ca fiind needucată/nepoliticoasă, prost-crescută, nerespectuoasă, impertinentă, cu tupeu, obraznică. Setul de atribute care se referă la excentricitate, gălăgie, extravaganţă, teribilism este menţionat ca opinie despre tânăra generaţie în proporţie de 20%. Apreciabil este spiritul autocritic, dar îngrijorătoare sunt perspectivele legate de ce vor deveni aceşti tineri peste ani.
Pentru tânăra generaţie, banul ocupă detaşat primul loc în lista valorilor fundamentale. Care este legătura dintre bani, respect şi dreptate, valori aşezate de tineri pe următoarele două locuri în ierarhia valorilor fundamentale? Răspunsul este simplu. Societatea în care s-au născut şi trăiesc le-a demonstrat că dreptatea şi respectul se pot cumpăra. Dictonul „ai carte, ai parte“ şi-a pierdut valabilitatea. Dovadă, faptul că învăţătura nu a intrat în clasamentul primelor trei opţiuni. Banii nu se fac muncind, motiv pentru care nici munca nu adunat un punctaj care să o facă eligibilă în fruntea clasamentului valoric. De prea multă importanţă nu se bucură nici cinstea. Competiţia nu-i atrage deloc, iar grija faţă de semeni este undeva, la coada listei. Tot la coada listei au aşezat respectul faţă de tradiţii şi patriotismul.
Absolvenţi la „şcoala vieţii“
Reuşita în viaţă înseamnă, în primul rând, întemeierea unei familii în care să domnească dragostea şi armonia. Realizarea profesională este secundară. Bunăstarea („Să ai mulţi bani, să duci o viaţă lipsită de griji“) se situează pe locul trei în criteriile de succes ale tinerei generaţii. Şcoala nu mai reprezintă pentru tineri ce-a fost odată. Doar 14,4% din tineri cred că studiile şcolare definesc un om educat. „Şcoala vieţii“ adună de două ori mai multe procente decât educaţia formală, iar părerea este însuşită în egală măsură şi de vârstnici. Şcoala, în calitate de principal vector al transmiterii educaţiei, este apreciată de numai 12,6% din tineri, semn elocvent al slăbirii drastice a prestigiului acestei instituţii de educare.
Slabul acord exprimat faţă de proverbul „Ai carte, ai parte“ confirmă părerea tinerilor despre importanţa succesului şcolar în cadrul unei societăţi în care oameni inculţi sau slab pregătiţi au reuşit să obţină performanţe sociale şi financiare răsunătoare. În schimb, prestigiul educaţiei familiale („cei şapte ani de acasă“) a fost menţionat la un nivel ridicat, aproape de cel indicat de celelalte generaţii. Pentru tineri, părinţii au rămas principalele modele în viaţă. Doar 3,8% din tineri consideră că profesorii reprezintă modele demne de urmat. În aprecierile tinerilor, vedetele (6,1%), politicienii şi oamenii de afaceri (5,8%) au mult mai multă greutate. Modelele alese se regăsesc în opţiunile profesionale.
Opiniile tinerilor despre profesie confirmă dificultăţile semnalate tot mai des, în ultimii ani, de consultanţii din cadrul firmelor de recrutare. Tinerii plasează, într-adevăr, profesia pe primul loc în ierarhia tipurilor de reuşită, alături de împlinirea prin viaţa de familie, dar doresc avantaje economice şi stabilitatea locului de muncă. Interesul profesional este condiţionat de avantajele pecuniare pe care le pot obţine. Procentajul celor care îşi aleg profesia în funcţie de perspectivele şi importanţa viitoare este relativ scăzut. Spre deosebire de generaţiile părinţilor sau bunicilor, tinerii văd în profesie un mod de autorealizare şi o sursă importantă de bunăstare. Prin comparaţie cu celelalte două generaţii, tinerii, în special cei din mediul urban, afirmă o mai mare libertate de alegere în câmpul profesional. O pătrime dintre tineri consideră însă că sistemul de relaţii şi aranjamente de culise drept principalul factor de dobândire a unui post bun.
Competiţia pentru obţinerea unui loc bun de muncă este marcat de inechitate şi corupţie. În această competiţie, studiul IŞE indică un conflict deschis între tineri şi adulţi. Schimbările profunde din societatea românească, valorile diferite, lipsa unor criterii corecte şi obiective de selecţie şi de evaluare a competenţelor profesionale şi a talentelor au dus la crearea unor raporturi conflictuale între generaţia tinerilor şi cea a adulţilor pentru un loc de muncă. Ce uneşte cele două generaţii este doar scăderea interesului pentru muncă şi spiritul antreprenorial, în favoarea distracţiei.
