Aproape toţi liderii apreciază performanţele în funcţie de rezultatele financiare. Însă, doar o treime sunt preocupaţi de nevoile angajaţilor, de forţa brandului şi mulţumirea clienţilor.

Deşi realizează că performanţele sau eşecurile companiei nu sunt determinate exclusiv de bilanţurile financiar-contabile, majoritatea top managerilor se declară nemulţumiţi de informaţiile de ordin non-financiar care le provin din interiorul organizaţiei. Concluzia reiese din studiul „Neinformaţi: Ce nu cunosc directorii şi consiliile directoare despre starea generală a afacerilor pe care le gestionează“, publicat în această lună de Deloitte şi Economist Intelligence Unit.

Unul dintre paradoxurile relevante ale sondajului este că 87% dintre lideri consideră că rapoartele financiare pe care le primesc de la departamentele companiilor sunt bune, respectiv excelente. Pe de altă parte, însă, mai puţin de o treime sunt satisfăcuţi de capacitatea de a monitoriza indici precum calitatea serviciilor oferite clienţilor sau devotamentul şi capacitatea de inovaţie a angajaţilor.

Dar ce îi împiedică pe şefi să îşi satisfacă nevoia de informaţii de acest tip? Aparent, lipsa instrumentelor necesare, în condiţiile în care 55% dintre top manageri se plâng că metodele de care dispun pentru măsurarea factorilor non-financiari sunt mult inferioare celor folosite în calcularea bilanţurilor. De asemenea, scepticismul privind eficacitatea unor astfel de instrumente şi capacitatea de a contabiliza exact factorii non-financiari sunt reclamate de circa jumătate dintre respondenţi. Obstacole mai sunt, printre altele, şi programul prea încărcat al membrilor echipelor manageriale, dar şi teama că firmele concurente ar putea afla date preţioase dacă ar pune mâna pe acest tip de rezultate. În acelaşi sens, întrebaţi ce i-ar determina să reevalueze modul în care se raportează la aceşti factori, 54% dintre top manageri au declarat că, dacă ar înţelege procedurile prin care se realizează aceste măsurători, ar fi mai receptivi. Există însă şi opţiuni care relevă o anumită neglijenţă: aproape 45% consideră că ar lua atitudine în momentul în care o persoană de rang superior i-ar cere explicit acest fapt sau dacă ar lua notă de scăderi masive privind păstrarea şi satisfacţia clienţilor.

„În România, situaţia este identică. Managerii nu au la îndemână niciun fel de instrument de măsurare a acestor indici, însă resimt acest fapt ca pe un handicap“, afirmă George Mucibabici, preşedintele Deloitte România. Se recunosc managerii români în rezultatele studiului? Radu Enache, director executiv HP România, consideră că „cele două tipuri de elemente au impact egal asupra performanţei companiei“. La rândul său, Ştefan Cojanu, managing director Oracle Romania, crede că „mixul acestor factori este singurul care determină rezultatele financiare şi care dă măsura succesului pe termen lung.“ În schimb, potrivit lui Marius Perşinaru, country general manager Xerox, măsurătorile financiare nu se numără decât printre interesele proprietarilor, iar „managementul ar trebui să se concentreze doar asupra factorilor non-financiari, pentru că aceştia sunt cei care aduc după sine şi rezultatele financiare, dacă sunt corect implementaţi şi dozaţi“.

Compania Deloitte are în plan introducerea în România a unor metode specifice de cuantificare a indicatorilor non-financiari. „Până la anul, probabil, vom putea oferi companiilor anumite instrumente pentru măsurarea acestor elemente, mai abstracte. Acest demers presupune organizarea de sondaje la nivel macro în rândul angajaţilor, în funcţie de anumite criterii pe care le vom împrumuta de la compania-mamă“, conchide George Mucibabici.  

34-2018-18_hp_raduenache1.jpgCantitatea şi calitatea, pe acelaşi loc

«Indicatorii financiari (cantitativi) şi cei non-financiari (calitativi) au impact egal asupra performanţei companiei. De pildă, percepţia pe piaţă a acesteia drept o entitate implicată activ în viaţa socială influenţează decisiv aceste rezultate.»

Radu Enache, director executiv Hewlett Packard Romånia

 

 

 

 

34-2020-18_oracle_stefancojanu.jpgBanii urmează fericirii

«Factorii financiari reprezintă primul indiciu al succesului atunci cånd consultăm statistici sau dorim informaţii imediat cuantificabile. Sunt de părere însă că ei trebuie priviţi ca urmare firească a altor factori, de natură non-financiară.»

Ştefan Cojanu, managing director Oracle Romania

 

 

 

 

34-2019-18_mariuspersinaru01.jpgManagerul e cu spiritul

«Metricii financiari sunt instrumente utile doar investitorilor şi proprietarilor activităţilor firmelor.
În logica mea asupra conducerii firmelor, cred însă că managementul ar trebui să se concentreze asupra factorilor non-financiari.»

Marius Perşinaru, country general manager Xerox

 

 

 

 34-2102-18management16.jpg