Bank of America Corp. (BAC) este pe cale să devină cel mai slab performer din indicele Dow Jones Industrial Average, pe fondul îngrijorărilor cu privire la pierderile masive din creditele ipotecare şi al efectelor încetinirii economiei globale asupra celui de-al doilea cel mai mare împrumutător din Statele Unite, transmite Bloomberg.
Până ieri, din capitalizarea Bank of America s-au evaporate în acest an 59% sau 80 miliarde de dolari. Aceasta este cea mai mare cădere a companiei de la prăbuşirea cu 66% din 2008, când un ajutor financiar din partea Statelor Unite a salvat banca de la colaps. Probabil, Bank of America va încheia ultima şi în indicele S&P 500 pentru domeniul financiar şi în KBW Bank Index.
Preşedintele executiv Brian Moyniham a spus conducerii sale în raportul de final de an prezentat în ultima săptămână că efortul său de a sprijini valoarea companiei “nu s-a transmis încă în câştiguri pentru acţionari”. Moynihan a spus că s-a pregătit pentru criza ce stă să vină prin vânzarea de active, reducerea împrumuturilor ipotecare şi a celor prin cardurile de credit şi tăierea costurilor anuale cu 5 miliarde de dolari, incluzând aici tăierea a 30.000 de posturi.
Indicele Dow Jones înregistra ieri un avans de 6,1% pentru acest an, sprijinit în special de creşterea cu 31% a McDonald’s Corp. (MCD), în timp ce 80 de companii din S&P Financials au suferit o depreciere medie de 18%, iar 24 de companii din KBW Bank Index au pierdut 24%.
Câteva dintre cele mai mari colege de breaslă cu Bank of America au făcut de asemenea parte de pe „lista ruşinii”. Astfel, Citigroup Inc. (C), a treia mare bancă din SUA după active, a picat cu 43%, iar JP Morgan (JPM), cel mai mare împrumutător, a scăzut cu 21%. American International Group (AIG), asigurătorul controlat în principal de Statele Unite după ce a fost la un pas de colaps în 2008, s-a prăbuşit în acest an cu 52%, înregistrând a doua cea mai rea performanţă din S&P Financials, iar Goldman Sachs Group (GS) a pierdut 46%.
Moynihan încearcă să inverseze declinul acţiunilor Bank of America început la scurt timp după ce l-a înlocuit pe Kenneth Lewis la sfârşitul lui 2009, când banca a rambursat 45 de miliarde de dolari din împrumutul de la Statele Unite. Acţiunile băncii, care atinseseră cotaţia de 19,48% în aprilie 2010, au închis şedinţa de ieri la 5,46 dolari.
În prezent, cumpărătorii de bonduri ipotecare, printre care fondurile BlackRock şi PIMCO, cer băncii o sumă de 8,5 miliarde de dolari, dar aceasta a fost contestată de câţiva investitori din afară şi ar putea ajunge la pe masa curţii în 2012. Între timp, gigantul ipotecar Fannie Mae a început să ceară Bank of America să răscumpere mai multe împrumuturi neperformante.