Bank of America a anunţat sâmbătă că a decis să suspende toate tranzacţiile destinate site-ului WikiLeaks.
"Bank of America se alătură măsurilor anunţate deja de MasterCard, PayPal, Visa Europe şi alte companii şi nu va mai efectua nici o tranzacţie (…) despre care are motive să creadă că ar putea fi destinată WikiLeaks", a declarat purtătorul de cuvânt al băncii, Scott Silvestri.
"Această decizie se bazează pe faptul că avem motive să credem că WikiLeaks ar putea fi angajat în activităţi care sunt, printre altele, contrare politicii noastre interne de plăţi", a adăugat el.

Fondatorul WikiLeaks, Julian Assange, a denunţat sâmbătă "o nouă formă de politică de tip McCarthy în Statele Unite", după ce Bank of America a suspendat toate tranzacţiile destinate site-ului.
"Este o nouă formă de mccarthysm financiar, care privează organizaţia noastră de fondurile de care are nevoie pentru a supravieţui, care mă privează pe mine, personal, de fondurile de care au nevoie avocaţii mei, pentru a mă proteja de o extrădare în Statele Unite sau Suedia", a spus Assange, aflat la Beccles, un orăşel din estul Angliei, unde este consemnat la domiciliu.

Un grup de hackeri care susţin WikiLeaks a lansat, pe un blog intitulat AnonOps Communications, un apel la închiderea conturilor de la Bank of America.
Assange a anunţat, în noiembrie, că va publica informaţii compromiţătoare despre conducerea "unei mari bănci americane", iar site-ul Huffington Post a reluat un interviu acordat în 2009 de fondatorul WikiLeaks, care afirma atunci că deţine o cantitate uriaşă de date provenite de la Bank of America.
Într-un interviu acordat vineri reţelei americane CNBC, Assange a afirmat că organizaţia sa face obiectul unor atacuri lansate de mai multe bănci. "Am fost atacaţi, în principal de bănci – bănci din Dubai, bănci din Elveţia, bănci din Statele Unite, bănci din Marea Britanie, aşa că, desigur, continuăm să publicăm materiale despre bănci", a spus el.
SURSA: Mediafax