Principala bancă comercială din Cipru, Bank of Cyprus, a anunţat marţi seară că în primele şase luni ale acestui an a înregistrat pierderi de 1,8 miliarde de euro, în principal ca urmare a provizioanelor constituite pentru vânzarea operaţiunilor din Grecia dar şi pentru creditele neperformante, transmite AFP.
Comparativ, în perioada ianuarie-iunie a anului trecut, Bank of Cyprus a înregistrat pierderi de 134 milioane de euro.
În luna martie a acestui an, Bank of Cyprus a fost obligată să se recapitalizeze utilizând un ‘haircut’ de 47,5% impus pentru depozitele bancare mai mari de 100.000 euro. De asemenea, în conformitate cu planul de sprijinire a Ciprului convenit de creditorii internaţionali, Bank of Cyprus a fost obligată să preia cea de a doua mare bancă cipriotă, Cyprus Popular Bank.
Într-un comunicat de presă difuzat marţi seara, Bank of Cyprus a precizat că vânzarea operaţiunilor sale din Grecia i-a provocat pierderi de 1,36 miliarde de euro, la care se adaugă pierderi de 539 milioane de euro de pe urma creditelor neperformante care au ajuns la 38,8% din totalul portofoliului.
Cu toate acestea, noul CEO al Bank of Cyprus, John Patrick Hourican, fost director la Royal Bank of Scotland, a subliniat că ‘prioritatea noastră rămâne restabilirea încrederii consumatorilor. Acest lucru nu poate fi atins decât prin concentrarea pe încetarea deteriorării calităţii activelor, progrese în vânzarea activelor care nu sunt importante şi menţinerea indicatorilor de capital astfel încât să punem la punct o bază solidă pentru revenirea deponenţilor’.
La data de 30 iunie 2013, depozitele Bank of Cyprus se cifrau la 17 miliarde de euro, aproape la jumătate faţă de 28,4 miliarde euro la finele lui 2012.
Pe piaţa din România, în luna martie a acestui an Marfin Bank Romania a preluat de la sucursala locală a Bank of Cyprus depozite în valoare totală de 77 de milioane euro şi active brute de 82 de milioane euro, precum şi personalul implicat în administrarea acestor contracte. AGERPRES