Preşedintele SUA, Barack Obama, şi-a reafirmat sâmbătă angajamentul de a restitui oportunităţile clasei de mijloc şi celor care muncesc în această ţară, într-un moment în care economia începe să crească şi să iasă dintr-o perioadă lungă de recesiune, informează agenţia EFE.
'În pofida redresării şi în timp ce persoanele cu venituri mari o duc mai bine ca oricând, situaţia celor cu salarii medii aproape că nu s-a schimbat. Decalajul s-a accentuat. Prea mulţi oameni din SUA trebuie să muncească mai mult şi mai greu ca să supravieţuiască. Şi prea mulţi oameni nu au încă un loc de muncă', a declarat preşedintele Obama în tradiţionalul său discurs radiofonic de sâmbătă.
Preşedintele american şi-a făcut din lupta împotriva inegalităţii principalul cal de bătaie în aceşti ultimi trei ani de mandat – o prioritate pe care a expus-o în faţa Congresului marţi, cu prilejul discursului privind Starea Uniunii. 'Munca noastră va consta în inversarea aceste tendinţe. A sosit ora restaurării oportunităţilor pentru toţi', a subliniat el.
Barack Obama a profitat de alocuţiune pentru a-şi reitera ideea luării de măsuri executive, dând de înţeles că va guverna prin decrete în domeniile în care îi va fi posibil, dacă membrii Congresului nu vor găsi consensul necesar pentru a aproba măsurile considerate de el prioritare.
SURSA: Agerpres