Secretarul pentru justiţie al Statelor Unite, Eric Holder, le-a cerut celor 94 de procuraturi federale din ţară să nu mai menţioneze în documentele lor cantitatea de droguri confiscată de la inculpaţii cu un potenţial agresiv scăzut, scutindu-i pe judecători de aplicarea pedepsei minime pentru trafic (definită drept posesia a peste 28 de grame de cocaină sau de crack), care este de cinci până la 10 ani de închisoare.
Sentinţele minime mari – una dintre axele războiului împotriva drogurilor adoptată în anii ’80 în SUA – sunt indicate drept principalul motiv pentru rata ridicată a încarcerărilor din ţară.
Cifrele impresionează. În timp ce populaţia americană a crescut cu 30% în ultimele trei decenii, masa carcerară a crescut cu 800%, ajungând la 2,3 milioane de deţinuţi (716 la 100.000, cea mai ridicată rată din lume; în Brazilia sunt 274 la 100.000). Aproximativ 40% dintre aceştia sunt în închisoare ca urmare a unor infracţiuni legate de droguri.
Întreţinerea deţinuţilor are, de asemenea, un cost astronomic pentru SUA: 80 de miliarde de dolari în 2010, potrivit lui Holder. Administraţia federală, cu 220.000 de persoane închise, cheltuieşte peste 6 miliarde de dolari pe an. Sunt greu de estimat, sub aspectul micşorării consumului de droguri, rezultatele acestei cheltuieli considerabile, însă puţini îndrăznesc să spună că a fost un succes.
Nu este lipsit de sens să afirmăm că lumea se află în pragul unei schimbări de paradigmă în privinta drogurilor. Numeroase sunt semnalele. Majoritatea ţărilor din Occident a renunţat să-i încarcereze pe utilizatori, iar unele ţări, precum Olanda şi Portugalia, adoptă politici mult mai tolerante. Uruguayul este pe cale să realizeze legalizarea marijuanei, sub supravegherea statului.
Chiar şi în Statele Unite, nucleul de război împotriva drogurilor, situaţia se schimbă rapid. Administraţia federeală îmbrăţişează cu întârziere ideea de a căuta sentinţe mai mici. Statele mai sensibile la constrângerile bugetare au făcut deja acest lucru demult – cu sprijinul unor liberali şi chiar a unor conservatori. Mai mult, două dintre acestea, Colorado şi Washington, au aprobat prin referendum folosirea marijuanei pentru recreere.
Treptat, se constată că ideea de a interzice drogurile definitiv nu a fost altceva decât o utopie cu un cost extrem de mare.
Sursa: RADOR