Domnilor,

Sunt în viața oamenilor evenimente de acelea în care limba omenească e cu neputință de a exprima sentimentele ce mișcă inimile.

Evenimentul zilei de astăzi e de acelea ce nu se exprimă; toți îl pricepem în acest minut în adâncul inimilor noastre.

Unirea e săvârșită ni s-a zis.

Acest cuvânt e un cuvânt înalt. El cuprinde făgăduința mântuirii și viitorul țării.

De aceea el a circulat ca o scânteie electrică în inimile noastre ale tuturor și sunt încredințat că, dacă există nemurirea sufletelor, după cum religia ne încredințează, strămoșii noștri au simțit și ei acea înfiorare și cu lacrimi de bucurie ne binecuvântează din înălțimea cerurilor.

Unirea s-a făcut.

Această unire este simțită de aceste două popoare de mai mult timp decât ne putem aduce noi aminte, dar, de au simțit-o, nu s-a făcut, sau de s-a făcut n-a ținut decât un moment.

Pricina neizbutirii le fură mijloacele ce întrebuințară. Aceste mijloace se bizuiau pe puterea materială.

Puterea veacului în care trăim este puterea morală, a înțelepciunii, a cuvântului, a înfrățirii pentru unirea naționalităților.

Unirea noastră de astăzi se face sub scutul înțelepciunii și înfrățirii.

Și înțelepciunea vine de la Dumnezeu.

Înfrățirea între oameni este unul dintre cele mai de căpetenie comandamente ale religiei noastre.

Să zicem dar ca biserica noastră: „ Ceea ce Dumnezeu a unit, oamenii să nu mai îndrăznească a mai despărți”, nu.

Dar ca să ne asigurăm contra unei asemenea primejdii nu este destul unirea dintre țările surori, ne trebuie unirea și între fiii ei (…)

Acum pe drapelul nostru, înaintea căruia să fim toți îngenunchiați, să scrim astăzi:

„Totul pentru țară, nimic pentru noi!”.

Citește tot DISCURSUL pe Evenimentul Istoric