Mustafa Barghouti, membru în Consiliul Legislativ din Palestina, susține că nu se dorește rezolvarea tensiunilor din Orientul Mijlociu, iar principalii vinovați pentru situație ar fi americanii.
„Obama a promis că Palestina va fi membră a Națiunilor Unite până în noiembrie 2011, iar acum nu doar că nu votează în favoarea noastră, dar duce o adevărată luptă împotriva acceptării noastre. Ceea ce face administrația americană, ce face Congresul american, e în totală contradicție cu tot ce au spus, în termeni de respectare a drepturilor omului, de auto-determinare și de libertate. Statele Unite și-au pierdut poziția de mediator în procesele din Orientul Mijlociu. Atâta vreme cât guvernele nu se decid să facă presiuni asupra Israelului pentru a opri activitățile de colonizare, nu vom vedea niciun progres”, a declarat, pentru RT, Barghouti.
Politicianul palestinian mai crede că politicienii din Israel și SUA au tot interesul ca în Orientul Mijlociu să nu fie liniște.
„Cred că majoritatea celor din Hamas și Fatah sunt pregătiți. Ceea ce au nevoie să vadă este curaj din partea liderilor lor, acte îndrăznețe din partea acelorași lideri, prin care aceștia să pună interesul național al Palestinei deasupra intereselor lor partizane. Crimele de război petrecute în Gaza sunt de nedescris. Politica lor în teritoriile ocupate, sistemul de apartheid sunt cu mult mai rele decât apartheidul ce a existat într-o vreme în Africa de Sud, și sunt rușinoase. Dacă aș fi fost israelian, m-aș fi simțit foarte jenat. Cred că Barack și Netanyahu încearcă să abată atenția de la problemele lor sociale interne, de la nemulțumirile interne pornind un război, poate, cu Iranul, sau mobilizând Statele Unite să conducă un război asupra Iranului. Acesta e jocul lor. Și, de fiecare dată când vorbești cu ei despre problema palestiniană, încep să vorbească despre Iran”, a încheiat Barghouti.
Barghouti: “Obama și Netanyahu încearcă să abată atenția de la nemulțumirile interne pornind un război, probabil cu Iranul!”
23 decembrie 2011, 22:09
Ultima modificare în 24 decembrie 2011, 00:09
Atacurile aeriene ale Israelului în Gaza și dorința palestinienilor de autodeterminare fac din Orientul Mijlociu unul dintre cele mai fierbinți locuri din lume. Astfel, analiștii susțin că, pe fondul ultimelor schimbări de regim din statele arabe, un un conflic armat în zonă poate să izbucneacă în orice moment.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Turismul în 2011: provocator și complex
- O bancă din România este la limita solvabilității
- Ai fi crezut? Planul lui Soros tocmai a început să fie pus în aplicare
- Cum să-ți organizezi cel mai eficient afacerea: PFA sau SRL?
- Noul Hyundai i40 a ajuns la dealerii români
- Iată cifrele! Ce impozite locale plătesc bucureştenii
- Cătălin Crețu: Procesatorul efectuează o anchetă la nivelul tuturor cardurilor procesate de el și nu operatorul VISA
- BCE îngrijorată pentru independenţa Băncii Centrale a Ungariei
- Autorităţile de management, obligate prin lege să proceseze în maximum 45 de zile cererile de rambursare
- Acte normative publicate în data de 22 decembrie