Dan Barna şi Dacian Cioloş au anunţat că structurile de conducere ale USR şi PLUS au votat pentru continuarea alianţei, ca urmare a rezultatului bun obţinut împreună la alegerile europarlamentare din 26 mai.
„Comitetul Politic al Uniunii Salvaţi România a votat, sâmbătă, continuarea alianţei cu PLUS cu obiectivul de a oferi României o alternativă politică reală. A fost adoptat protocolul alianţei electorale pentru prezidenţiale şi protocolul alianţei politice, cu o serie de amendamente ce vor fi transmise către partenerii de la PLUS”, a scris pe Facebook preşedintele USR, Dan Barna.
El a precizat că alianţa va merge împreună atât la alegerile prezidenţiale din acest an, cât şi la cele locale şi parlamentare programate pentru 2020.
„Încă de la formare, alianţa USR PLUS a avut un obiectiv pe termen lung. Vrem să mergem împreună la toate alegerile care urmează – prezidenţiale, locale şi parlamentare. Obiectivul nostru este că câştigăm alegerile şi să dăm României preşedintele şi un guvern onest şi competent”, se mai arată în postare.
La rândul său, preşedintele PLUS, Dacian Cioloş, a anunţat că în Consiliul Naţional al partidului a fost votat protocolul alianţei cu USR.
„Textul a fost adoptat cu amendamente, pe care le va propune spre discuţie partenerilor de alianţă. PLUS şi USR au obţinut împreună o victorie importantă în 26 mai, tocmai pentru că au înţeles aşteptările electoratului. Trebuie să continuăm să punem aceste aşteptări mai presus de orgolii de partid. PLUS crede într-o relaţie politică solidă, bazată pe principii şi pe conţinut, în care să punem ceea ce avem fiecare mai bun împreună şi să le dăm cetăţenilor români cea mai serioasă ofertă politică a ultimilor 30 de ani”, a scris Cioloş pe contul său de Facebook.
Potrivit unor surse politice, toate amendamentele la protocol, propuse atât de USR, cât şi de PLUS, vor fi discutate în structurile de conducere ale celor două formaţiuni în cursul zilei de duminică.