În continuare, administratorul paginii recunoaşte că startul se ia mai greu pe noua reţea şi îi invită pe cei interesaţi să vină cu sugestii privind conţinutul paginii. Tot din primele posturi reiese că demersul îşi propune să informeze cu privire la campania de dinainte de alegerile prezidenţiale.

Obama a fost activ pe Facebook şi pe Twitter de dinainte să devină preşedinte, iar faptul că a avut o prezenţă constantă în social media pare să fi avut de-a face cu succesul înregistrat la alegerile prezidenţiale. Mai precis, prin intermediul celor două servicii, Obama a recrutat tineri voluntari şi a strâns o sumă de donaţii pentru campania prezidenţială.

Faptul că preşedintele american este de acum prezent şi pe Google+, este semn bun pentru reţeaua de socializare. Acesta a fost, fără dubiu, cel mai interesant eveniment care a avut loc pe Google+ în ultima săptămână, iar la 12 ore de la publicarea primului post, se efectuaseră 110 share-uri. Cifra aceasta este mică, ţinând cont că cel mai popular post Mashable de săptămâna aceasta, de pildă, a strâns peste 3.000 de share-uri într-o singură zi.
Mashable