Preşedintele Comisiei Europene José Manuel Barroso critică Germania, care respinge propunerea sa privind majorarea fondului de ajutorare pentru statele din zona euro, informează AFP.
”Datoria mea este de a apăra bunăstarea Europei” şi „aştept ca liderii politici germani să accepte rolul Comisiei”, a subliniat Manuel Barroso pentru revista Der Spiegel, în ajunul unei reuniuni la Bruxelles a celor 17 miniştri de finanţe din zona euro.
”Atât timp cât nu există nici urmă de îndoială privind determinarea Germaniei şi a cancelarului Angela Merkel de a apăra stabilitatea în zona euro”, Comisia Europeană are „nu numai dreptul, ci şi obligaţia de a le spune cetăţenilor europeni că noi gândim corect”, a continuat preşedintele organizaţiei europene.
Vicecancelarul Guido Westerwelle a insistat însă asupra faptului că executivul de la Berlin nu consideră, „în momentul de faţă, necesară o mărire” a respectivului fond de ajutorare.
”Nu am înţeles declaraţiile preşedintelui Comsiei Europene”, a adăugat ministrul de externe german, într-un interviu publicat în ediţia duminicală a cotidianului Tagesspiegel. „Fondul este utilizat doar în mică parte, deci nu există motive să examinăm o majorare a acestuia”, a insistat şeful diplomaţiei germane.
Deocamdată, doar Irlanda a recurs la Fondul european de stabilitate financiară, creat anul trecut pentru ajutorarea ţărilor din zona euro aflate în dificultate financiară.
După o săptămână de tergiversări, miniştrii de finanţe din zona euro se văd nevoiţi să continue discuţiile privind o posibilă majorare a acestui fond.
Germania, care a adoptat pe această temă o poziţie ambiguă din cauza reticenţei manifestate de ea faţă de plata datoriilor altor state, consideră că, în acest moment, mărimea fondului este „absolut suficientă”.
Ministrul de finanţe german Wolfgang Schaeuble consideră însă necesară o sporire a capacităţii efective de împrumut a mecanismului european de stabilitate.
În contextul garanţiilor cerute de piaţă pentru asigurarea unor condiţii de împrumut atractive, fondul poate oferi efectiv aproximativ 250 miliarde euro şi se doreşte o sporire a capacităţii de împrumut până la 440 miliarde euro.
Sursa: Agerpres