‘Este esenţial să acţionăm rapid punând în aplicare tot ce s-a decis de către liderii zonei euro şi să transmitem un semnal fără ambiguitate care să arate că zona euro va rezolva criza datoriilor suverane prin mijloace adaptate la gravitatea situaţiei’, a afirmat el.
Într-un scurt comunicat, Barroso a precizat ca va scrie miercuri şefilor de stat din zona euro pentru a-i îndemna să pună în aplicare măsurile luate la summitul zonei euro, din urmă cu mai puţin de două săptămâni.
‘Aplicarea anumitor măsuri va necesita acţiuni ale parlamentelor naţionale (…). Îi îndemn pe şefii de stat şi de guvern să-mi ofere asigurări că aceste decizii vor fi luate fără întârziere’, a precizat preşedintele Comisiei Europene.
Tensiunile privind Italia şi Spania au stârnit din nou nelinişte în zona euro, la mai puţin de două săptămâni de la un summit extraordinar care a urmărit împiedicarea extinderii crizei datoriilor. Dobânzile la care cele două ţări se finanţează au atins marţi niveluri record, determinâdu-i pe oficialii politici să reacţioneze rapid, în plină vacanţă estivală.
‘Tensiunile (n.r. – de pe pieţele financiare) reprezintă o sursă importantă de îngrijorare. Aceste evoluţii sunt evident nejustificate luând în considerare fundamentele celor două state membre şi eforturile lor privind planul bugetar şi fiscal’, a precizat Barroso.
Însă, ‘ele (n.r. – tensiunile) reflectă îngrijorările tot mai mari în rândul investitorilor privind capacitatea zonei euro de a răspunde crizei’, a recunoscut preşedintele CE.