Preşedintele Traian Băsescu a apreciat, joi, că agricultura şi turismul trebuie să fie o prioritate pentru orice guvernare, cele două ramuri reprezentând o soluţie economică pentru a evita, pe viitor, o nouă criză în România. Prezent la Vaslui, într-o vizită la o fermă de creştere a vacilor, preşedintele Traian Băsescu a spus că până în luna octombrie se vor stabili priorităţile din agricultură. În acest sens, şeful statul a afirmat că este în lucru un plan de dezv
Preşedintele Traian Băsescu a apreciat, joi, că agricultura şi turismul trebuie să fie o prioritate pentru orice guvernare, cele două ramuri reprezentând o soluţie economică pentru a evita, pe viitor, o nouă criză în România.
Prezent la Vaslui, într-o vizită la o fermă de creştere a vacilor, preşedintele Traian Băsescu a spus că până în luna octombrie se vor stabili priorităţile din agricultură. În acest sens, şeful statul a afirmat că este în lucru un plan de dezvoltare a agriculturii la care lucrează specialişti din domeniu.
„Am înţeles că important este să susţinem agricultura şi turismul. Am realizat foarte târziu că agricultura are nevoie de o strategie. Criza economică ne-a arătat că creşterile pe consum sunt vulnerabile. Dacă ne-am fi bazat dezvoltarea pe investiţii, agricultura fiind una din ramurile economice unde ar fi trebui făcut acest lucru, ar fi fost mult mai puţin apăsătoare criza economică decât acum. Trebuie să avem o strategie pe termen mediu prin care să asigurăm hrană pentru 22 de milioane de români şi una pe termen lung, prin dezvoltarea potenţialului pentru a asigura hrană pentru încă 60 de milioane de oameni, indiferent că sunt din Europa sau din alt colţ al lumii”, a declarat preşedintele ţării.
Nimic nu va mai fi ca înainte de criză
Preşedintele Traian Băsescu a mai declarat că nu vor mai reveni „boom-urile” financiare după terminarea crizei economice, aşa cum se întâmpla înainte ca aceasta să apară. Traian Băsescu susţine că guvernele din ţări afectate de criza economică şi-au luat deja măsuri de precauţie pentru a preveni apariţia unor viitoare crize.
„Nimic nu va mai fi ca înainte de criză. Cine crede că vor mai reveni boom-urile se înşală. Nu se va mai putea să depui 1.000 de euro la o bursă din New York şi apoi, trecând prin mai multe burse, să ajungi să câştigi 10.000.000. Aşa ceva nu va mai exista. Guvernele şi-au luat măsuri şi au reglementat circuitele financiare. Băncile nu vor mai fi atât de libere să genereze crize ca aceea pe care o traversăm acum. Nimeni nu va mai arunca cu bani care nu există”, a spus Traian Băsescu.
SURSA: Mediafax