Traian Băsescu este de părere că manifestațiile din marile orașe ale lumii, unde oamenii au ieșit în stradă contestând restricțiile impuse de autorități în contextul în care cazurile de coronavirus au început să se înmulțească din nou, au loc pentru că cetățenii sunt obișnuiți cu libertatea și nu înțeleg sau nu pot accepta faptul că în anumite situații excepționale autoritățile pot decide inclusiv limitarea unor drepturi fundamentale.
Totodată, fostul președinte a mai subliniat faptul că proteste vor mai avea loc și în România, însă nu vor fi evenimente violente și nici nu vor avea amploarea celor din marile capitale europene.
”Sunt manifestații ale oamenilor nu pentru că ei nu înțeleg, ci pentru că au fost obișnuiți cu libertatea. Manifestațiile au loc în mari democrații, în primul rând și volumul manifestațiilor în România arată că nu suntem o democrație de dimensiunile celei din Franța, din Marea Britanie, din Germania, din Italia, din Spania, unde au apărut mari manifestații.
La noi ne strângem 100-200. Aș spune că nu e atât o mișcare politică. Sensul pe care eu îl dau acestor mișcări este un soi de revoltă pentru măsurile impuse. Revendicările nu sunt nici politice, nici salariale, ci sunt pentru ceea ce oamenii numesc „încălcarea drepturilor fundamentale” pe care ei nu o acceptă sau nu înțeleg că în situație de pandemie drepturile fundamentale se restrâng, ca într-o situație excepțională sau într-o stare de asediu sau stare de urgență”, a declarat Traian Băsescu, la România TV.
Protestele au început deja
Odată cu relaxarea măsurilor, oamenii își cer drepturile, astfel că în România a avut loc deja un protest, sâmbătă, în centrul Capitalei, față de măsurile luate de autorități odată cu începerea anului școlar.
Aproximativ 200 de persoane s-au strâns în Piaţa Universităţii pentru a manifesta, printre altele, față de purtarea măştii de protecţie în școli.
”Vor fi și la noi manifestații, dar nu de amploarea celor de la Londra, de la Paris, nu vor fi violente la noi pentru că uitați-vă e categorie de oameni e la manifestație, sunt oameni care vorbesc despre familie, despre copii, despre modul cum li se pare lor că sunt tratați incorect copiii. Germania a încercat acest experiment, cu copiii fără mască în timpul orelor și a fost un dezastru, la două săptămâni au trecut masiv în Berlin la reînchiderea școlilor”, a spus Băsescu cu privire la acest aspect.
Sursă foto: INQUAM Photos / Octav Ganea