Traian Băsescu s-a declarat enervat de cum decurd lucrurile în România în contextul pandemiei de COVID-19. Fostul șef al statului nu înțelege de ce autoritățile iau anumite măsuri fără ”să gândească”.
Mai exact, Traian Băsescu a declarat că nu este de acord cu deciziile luate de autorități pentru testarea persoanelor suspecte de COVID-19.
”De ce nu l-ai testat în ziua în care l-ai băgat în carantină, ‘Nene, ești sănătos, pleacă de aici’, nu să-i facă test după 14 zile. Câtă minte să ai să faci lucrul ăsta sau câtă minte să nu ai ca să faci lucrul asta!?”, a spus Băsescu la România Tv.
Totodată, șeful statului a adăugat că România este pregătită pentru pandemie, însă managementul situației este unul complet greșit.
”A durat 2 săptămâni cât am strigat ‘Introduceți carantina!’, nu știu dacă de gura mea, dar si au dat seama și au introdus-o până la urmă. Medicamentele astea se achizitionează foarte ușor. Nu suntem așa săraci pe cât ziceau, dar situația pandemiei nu trebuia să-i găsească dezbrăcați ci să cumpere echipamente.
De ce i-ai ținut 14 zile daca nici test nu le ai facut. E o eroare gravă de management a situației”, a mai spus Băsescu.
Au scăpat situația de sub control
Traian Băsescu a mai precizat că este vizibil faptul că autoritățile au scăpat situația de sub control.
„Ce este cert este ca suntem in fata unei pandemii scapate de sub control. A fost scapata de sub control sub 3 aspecte. Primul si cel mai important modul in care a fost gestionata pandemia in prima parte. Va dau un exemplu, sunt un sustinator al carantinei, dar e o prostie, trebuie sa fii stat fara minte sa bagi oameni in carantina 14 zile in loc sa-i trimiti in caratina pana cand afla rezultatul testului si pe urma sa le dai drumul daca sunt sanatosi.
Numai niste tampiti tin oamenii 14 zile in regim de carantina fara sa le faca testarea. Asta a creat o imagine ingrozitoare despre carantina, o imagine de parca e puscarie. Celula de trio do-re-mi cu Arafat, Interne, Sanatate, la cum s-a discreditat aceasta echipa nu mai poate fi credibila in fata populatiei”, a mai spus fostul șef al statului, la România Tv.