Traian Băsescu critică foarte dur modul în care politicienii au ales să trateze probleme majorării pensiilor cu 40% în acest an. Fostul preşedinte indică o soluţie pe care o consideră mult mai potrivită şi atrage atenţia că, în condiţiile actuale, majorarea bruscă a pensiilor ar putea prăbuşi întreaga Românie.
Traian Băsescu, fost preşedinte al României şi actual europarlamentar, vorbeşte despre majorarea cu 40% a pensiilor, programată pentru acest an. Fostul lider de la Cotroceni nu are o părere bună despre această măsură, care ar putea împinge România peste marginea prăpastiei. O creştere eşalonată ar fi fost soluţia corectă. Guvernul susţine că banii sunt prevăzuţi în buget, însă acest lucru nu este adevărat, susţine Băsescu. “Este clar că banii nu sunt”, ei “vor fi împrumutaţi”, spune acesta.
N-ai cum să produci acest șoc de 40%
“Consiliul Fiscal a fost întotdeauna extrem de responsabil cu ce a făcut. (…) Pe de altă parte, este un angajament care nu este lipsit de acoperire. Pensiile sunt mici în raport cu cheltuielile pe care le are orice familie. Dar foarte probabil, și eu susțin această variantă, mai fericită era varianta unei creșteri eșalonate. N-ai cum să produci acest șoc de 40%. Discutăm de creșterea cu 40% a pensiilor a cinci milioane de oameni.
Sunt desenați în buget, ei trebuie împrumutați. Este clar că banii nu sunt. Au făcut un desen în care bugetul este corespunzător situației în care plătesc creșterea cu 40%, dar acei bani nu vor fi produși din taxele și impozitele colectate de ANAF, ci vor fi împrumutați. Deci, ei nu spun o minciună când spun că banii sunt prevăzuți în buget. Da, dar nu spun sursa: din împrumuturi”, a declarat Traian Băsescu pentru B1 TV.
Se sacrifică echilibrele macroeconomice pentru voturi
Fostul preşedinte crede că, indiferent de cine va fi la putere, pensiile vor fi majorate. “Decizia politică poate fi și deasupra realităților economice”, susţine Băsescu, arătând că s-a ajuns la o limită care poate prăbuşi ţara.
“Nu (se va eşalona creşterea – n.red.) De fapt, demagogia e atât de mare, încât oricine ar fi la putere, se va plăti. Nu am îndoieli aici. Decizia politică poate fi și deasupra realităților economice. Se sacrifică echilibrele macroeconomice ale țării pentru voturile care urmează în noiembrie. (…) Personal, cred că s-a ajuns la o limită care poate prăbuși țara. Nu exagerez deloc”, a declarat Traian Băsescu.