“Nu neapărat pentru că n-am găsi bani pentru finanţarea deficitului, dar pentru că finanţarea deficitului este extrem de scumpă. Am ajuns la cocluzia că trebuie revizuită ţinta de deficit. Din cauza costurilor de finanţare este bine să abordăm bugetul 2012 cu un deficit mult mai mic de 3%. Cât va fi acest mult mai mic trebuie să analizeze Guvernul să găsească soluţii de diminuare a nevoii de împrumut din cauza evoluţiilor nesatisfăcătoare a nivelurilor de dobânzi pentru toate statele UE, determinate de factori externi, dar şi de întârzierea UE de a lua o decizie privind Grecia. România are o problemă din cauza întârzierii rezolvării problemei Greciei, pentru că toată regiunea a fost contaminată”, a spus Băsescu.
UPDATE: Investiţiile trebuie menţinute
Deficitul mic trebuie corelat cu menţinerea investiţiilor, a mai arătat şeful statului.
“Bugetul nu trebuie să afecteze investiţiile. Suntem al doilea stat ca procent din PIB alocat investiţiilor, din UE. Investiţia publică este cea care ne-a permis să menţinem încă un procent acceptabil al şomajului”, a mai arătat Băsescu.
Şeful statului a vehiculat procentele de 1,5%-1,7% pentru deficitul de anul viitor, dar încă nu s-a stabilit nimic concret.
UPDATE l Băsescu: Bugetul pe 2012 trebuie să fie prudent, cu un deficit mult mai mic de 3%
24 octombrie 2011, 22:39
Ultima modificare în 25 octombrie 2011, 01:39
Preşedintele Traian Băsescu a declarat luni că, din cauza situaţiei economice din Uniunea Europeană şi a situaţiei regionale influenţată de Grecia, bugetul anului 2012 trebuie să fie extrem de prudent.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Avertisment dur S&P: ratingurile a cinci țări europene pot fi coborâte
- Ford crește în ochii analiștilor Standard & Poor’s
- Cine va fi președintele zonei euro?
- Investigație: Băncile din România ar fi manipulat dobânzile
- Cinci lucruri pe care le cumpărăm atunci când economia merge rău
- Cum își ia deciziile de cumpărare consumatorul anului 2011
- Top 10 al celor mai bine plătiți președinți din lume
- Reuniuni cruciale ale liderilor europeni pe fondul crizei datoriilor din zona euro
- FMI: „România ar putea foarte bine să devină un exportator de energie”
- Raport secret: Grecia are nevoie de 250 de miliarde de euro