Preşedintele Traian Băsescu a comentat, joi, la RRA, informaţiile potrivit cărora ar exist politicieni care ar fi implicaţi în ilegalităţi produse la vămi, punctând că cei care fac astfel de acuzaţii trebuie să vină cu nume, nu să acuze doar un partid, care este, în sine, o entitate abstractă.
‘Dacă vorbim de legături ale partidelor cu vameşi, cu şefi de vamă, sunt dintotdeauna. De-asta am şi amintit câteva nume faimoase la vremea lor legate de legăturile cu vama. Eu sunt deschis şi cer oricui are informaţii despre bani, despre resurse materiale, financiare puse la dispoziţia unui om politic, să spună. Este lucru esenţial, mai ales că, dacă observaţi, se face un lucru, toate afirmaţiile sunt: ‘S-au dat bani la partid!”. Partidul ăsta este ceva abstract, are zeci de mii de oameni. Nu vreţi voi, dragi justiţiari, să spuneţi cărui om de la partid i s-au dat bani?! Cred că asta-i abordarea corectă. Altfel, e o laşitate ordinară, care duce în atac politic şi nu rezolvă nimic!’, a spus preşedintele Băsescu.
El a subliniat că acuzaţiile care fac trimitere la PDL, ca la un partid implicat în acţiuni ilegale la vămi reprezintă de fapt un joc politic.
‘Este în mod categoric un joc politic, din mai multe motive. În primul rând – m-am documentat şi eu, am văzut dimineaţa -, nu este vorba de afirmaţia procurorului sau a judecătorului, ci a celui care a fost inculpat, că a cerut bani. Ăsta a cerut 130.000 de euro, un om de afaceri, ca să îi ducă nu ştiu unde, nu spune, aflăm că la un partid, pentru ca doamna respectivă să fie numită şefă de vamă la Halmeu. Pai asta nu e afirmaţia procurorului, nu e a judecătorului. Este afirmaţia omului de afaceri, care este reprodusa acolo. Ori acest om de afaceri trebuie să spună cărui om trebuia să-i ducă banii. Altfel, este un joc politic de cea mai proasta calitate’, a opinat preşedintele.
El a mai criticat şi acele voci care îl acuză că ar avea anumite interese în spatele acţiunilor de la vămi.
‘Chiar îmi vine să râd, începuse o oarecare campanie: nu mai vorbeşte nimeni de corupţie! Şi, imediat ce a apărut o acţiune vastă împotriva corupţiei din frontiere, acţiunea trebuie denigrată: ‘Trebuie văzut ce a vrut Băsescu cu chestiunea asta. A vrut să lupte împotriva unuia, a altuia, e o răfuială în interiorul PDL?!”. Aşa ceva este de necrezut! Cum poţi să ai asemenea abordare?! Iar, dacă vor să ştie ce a vrut CSAT, că nu numai eu, nu eu singur sunt CSAT, acolo sunt un număr de miniştri, de şefi de servicii de informaţii, am vrut să apărăm interesele României!’, a conchis preşedintele Băsescu.
SURSA: Agerpres