Declaraţia privind creşterea economică şi ocuparea forţei de muncă, adoptată luni seara de liderii statelor membre UE, vizează o implicare consistentă a fondurilor europene aflate atât la dispoziţia Comisiei Europene, cât şi a resurselor neangajate destinate statelor membre în crearea de IMM-uri, care să genereze locuri de muncă, a declarat preşedintele Traian Băsescu, după reuniunea informală a Consiliului European.
”Mai mult, am stabilit că pot fi folosite fondurile europene neangajate ca garanţie pentru obţinerea de credite bancare în vederea dezvoltării sau apariţiei de IMM-uri. Cred că este una din cele mai importante decizii anticriză – aceea de a implica masiv Uniunea Europeană, resursele financiare europene şi garanţiile ce pot fi date contra resurselor europene alocate ţărilor încă neangajate în contracte. (…) Aş sublinia, nu pentru că neapărat că mereu am fost inspiraţi la un moment dat, că România a generat un fond de garanţii guvernamentale pentru crearea de IMM-uri încă din 2010. Este adevărat, nivelul de garanţii nu a fost foarte mare – câteva zeci de milioane – dar iată încă o măsură pe care într-un fel sau altul am anticipat-o şi care acum va fi mai puternic susţinută şi cu resurse financiare europene”, a menţionat Băsescu.
Un număr de 25 de state membre ale UE – cele 17 din zona euro şi încă 8 din afara acesteia, inclusiv România – au căzut de acord luni seară, la Bruxelles, după o reuniune informală care s-a prelungit peste trei ore, asupra formei Tratatului privind stabilitatea, coordonarea şi convergenţa în Uniunea Economică şi Monetară (UEM), convenit de principiu în luna decembrie.
Semnarea documentului este prevăzută pentru Consiliul European din 1-2 martie. Marea Britanie a anunţat încă din luna decembrie că nu va participa la noul acord, iar Republica Cehă a refuzat, luni seară, să se pronunţe pentru moment în favoarea noului pact bugetar, destinat consolidării disciplinei bugetare în zona euro.
Referitor la acest document, şeful statului român a afirmat că susţine aplicarea în întregime a capitolelor Tratatului de către România, care nu a adoptat deocamdată moneda unică europeană. ”Ca o ţară care a reuşit să se stabilizeze, putem progresa şi ar fi păcat să nu progresăm, mai ales că avem opţiunea de a intra cu o parte din Tratat sau cu tot Tratatul. Eu vă spun de acum că opţiunea mea, chiar dacă este una severă şi ne va cere rigoare în perioada următoare, este să adoptăm toate capitolele Tratatului, inclusiv cele care se referă la politicile fiscale – sigur, aplicate inteligent. Orice efort făcut acum ne va consolida tot mai puternic şi până la urmă, ca să fii european şi membru al UE, nu mai poţi fi altfel decât performant. Va fi opţiunea noastră dacă vrem să fim performanţi, competitivi şi să aducem valoare adăugată în UE sau să fim trataţi, aşa, de UE doar pentru că nu putem fi în altă parte. Opţiunea mea va fi cea a performanţei”, a încheiat Traian Băsescu.
SURSA: Agerpres