Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Oradea, că în România criza economică a funcţionat ca un „turnesol” care „scoate la suprafaţă deficienţele statului” şi că această criză arată „cât de ascunsă era partea bugetofagă a statului”. „Problema crizei economice ne-a afectat ca un turnesol care scoate la suprafaţă deficienţele statului”, a declarat preşedintele Traian Băsescu, la întâlnirea de la Prefectura Bih
Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, la Oradea, că în România criza economică a funcţionat ca un „turnesol” care „scoate la suprafaţă deficienţele statului” şi că această criză arată „cât de ascunsă era partea bugetofagă a statului”.
„Problema crizei economice ne-a afectat ca un turnesol care scoate la suprafaţă deficienţele statului”, a declarat preşedintele Traian Băsescu, la întâlnirea de la Prefectura Bihor cu reprezentanţii autorităţilor locale din judeţ.
Preşedintele a spus că apariţia crizei economice scoate la iveală faptul că sistemul românesc nu funcţionează cum trebuie şi că, dacă ar fi funcţionat, România nu s-ar confrunta acum cu reducerea aparatului administrativ, respectiv cu înlăturarea „funcţionarilor incompetenţi”, şi ar avea bani. „Această criză ne arată cât de ascunsă era partea bugetofagă a statului”, a afirmat preşedintele.
O treime din buget, consumată de aparatul de stat
Băsescu a afirmat că România are un decalaj de 6-9 luni faţă de marile economii. „Trebuie să iasă din criză marile economii, apoi o să ieşim şi noi, aşa cum am intrat în criză la 6-9 luni după marile economii. România nu poate ieşi singură, pentru că este cuplată la economia globală. Avem un stat care consumă mult prea mult”, a spus preşedintele, precizând că aproape 30% din buget se consumă cu aparatul de stat.
„Nu suntem în pragul nenorocirii”
Băsescu a menţionat că, totuşi, criza economică nu a afectat România într-un mod dramatic, bugetul pentru 2009 fiind la acelaşi nivel cu cel alocat în 2007.
„Nu suntem cu resursele la nivelul anului 2002 sau 2004. Suntem mult peste potenţialul pe care l-am avut atunci. Nu suntem în pragul nenorocirii”, a spus Băsescu, îndemnând reprezentanţii administraţiei locale să absoarbă cât mai mult din fondurile europene şi să nu aştepte totul de la bugetul de stat.