Raportul CE pe justiție este un raport corect care relevă pe de o parte progresele făcute în direcția atingerii obiectivelor de a avea un sistem de justiție eficient și compatibil cu sistemul de justiție european. Totuși, raportul pune degetul și pe problemele care se perpetuează în justiție și care afectează procesul în ansamblul său, dar și credibilitatea României, a declarat astăzi președintele Traian Băsescu.
Cele mai importante declarații
O observaţie din raportul tehnic, este vorba de achiziţiii publice şi de sistemul de sănătate. În cea ce priveşte achizţiile, în urma unor verificări făcute de CE, auditul făcut la drumuri în Teleorman, Ilfov, vreau să ştiţi că am propus Guvernului să aibă o abordare legată de achiziţiile publice. Marea problemă este respectarea procedurilor.
Cu achiziţiile riscăm o mare problemă şi ceea ce am discutat cu premierul şi sper să se pună în aplicare, este ca România să nu mai trimită facturi la decontare la Bruxelles pe lucrări executate de orice natură.
În regulamentul CE se vorbeşte foarte clar că atunci când un audit sau Curtea de Conturi depistează nereguli, banii se retrag şi se diminuează suma alocată pe programe.
În ceea ce priveşte sănătatea, avem probleme serioase la achiziţiile de medicamente.
Nu trebuie plătit niciun leu pentru arieratele la medicamente până nu se reglementează procedurile de achiziții.