Într-o postare pe pagina personală de facebook, Traian băsescu face un ”apel la rațiune”. El îi numește pe guvernnați ”inconțienți” și consideră că tot ce fac este să spună că ”situația este sub control”, deși numărul cazurilor crește alarmant de la o zi la alta.
Totodată, fostul președinte s-a luat și de Klaus Iohannis, care, în opinia sa nu face altceva decât să ”citească mesaje”, în timp ce România este pe primul loc în Europa privind rata de mortalitate.
„Apel la rațiune!
Orban, cu o linişte inconştientă, ne spune de câte ori întâlneşte un microfon că situaţia este sub control şi că avem mai puţine îmbolnăviri ca alţii. Gaşca de lătrăi liberali susţine pe toate televiziunile că totul este bine şi că de fapt suntem cei mai sănătoşi din Europa, dar nu ne dăm seama.
Prompteristul de la Cotroceni ne citeşte mesaje din care înţelegem că totul este în ordine chiar dacă ţara lui se află pe primul loc în Europa la mortalitate, în sistemul de sănătate nu mai există locuri pentru cei care se îmbolnăvesc, iar personalul medical este epuizat fizic şi lovit necruţător de pandemie.
Opozanţi de teapa lui Ponta şi Tăriceanu trâmbiţează încălcarea drepturilor fundamentale, fără să le pese că spitalele nu mai au locuri şi că oameni infectaţi cu SARS COV 2 mor în secţiile ATI şi în mod egal, acasă”, a scris Băsescu pe facebook.
O gașcă „putredă de corupție”
Totodată, fostul președinte susține că propaganda trebuie oprită, deoarece numărul deceselor din România a crescut prea mult. El face un apel la autorități să impună o serie de restricții care ar putea salva țara de la un adevărat dezastru.
„Cei responsabili de soarta românilor trebuie să renunţe la propaganda sub care încearcă să ascundă situaţia gravă din spitale şi de la ATI. Procentajul de morţi este mult prea mare.
Cei de azi nu sunt cu nimic mai puţin ticăloşi decât gaşca putredă de corupţie a lui Ponta care a ascuns adevărurile sistemului de sănătate în tragedia de la Colectiv.
Adevărul din spatele declaraţiilor mincinoase precum că au lucrurile sub control nu va putea fi ascunsă mult timp.
Există obligaţia să fie luate măsuri care nu mai pot fi evitate dacă vrem să nu avem parte de un dezastru la care să asistăm neputincioşi”, mai adaugă el.
Măsuri drastice în România
Traian Băsescu susține că munca de la domiciliu, închiderea școlilor și închiderea mall-urilor sunt măsuri de bază care trebuie luate urgent pentru a limita răspândirea coronaviruslui.
„Este necesar să se ia un set de măsuri dure pentru a stabiliza situaţia, adică:
1. Trecerea sub comandă şi analiză unică la nivel naţional a activităţii instituţiilor naţionale şi locale cu responsabilităţi în acţiunea de combatere a pandemiei de Covid 19;
2. Angajații din ministere, agenții, primării, consilii județene, trec la lucrul la domiciliu;
3. Oprirea transportului public local în oraşele mari dar cu menţinerea serviciului de transport public strict către obiective industriale, energetice, industrie alimentară, șantiere de construcții, companii de telecomunicaţii, poştă, companii furnizoare de servicii esenţiale, etc. cu orar bine definit în funcție de programul respectivelor companii.
Transportul public local funcţionează ca un ventilator de împrăştiere a virusului SARS-COV 2 aproape uniform în toate oraşele.
4. Închiderea urgentă a tuturor școlilor şi grădiniţelor. Dacă funcționarii lucrează de acasă copiii nu vor fi singuri.
5. Transportul feroviar local şi regional, numai pentru navetiștii care lucrează în obiective industriale, construcţii şi servicii esenţiale.
6. Transportul feroviar pe distanțe lungi limitat la un singur tren pe zi și maxim 50 la sută din locuri ocupate.
7. Pentru orice persoană care vine din străinătate, român sau străin, obligația de a veni cu un test PCR efectuat cu maxim 48 de ore înainte sau alternativ carantină până la efectuarea unui test PCR sau test rapid omologat în Uniunea Europeană.
8. Închiderea mall-urilor.
Doar așa se mai poate evita un dezastru sanitar şi poate şi unul electoral”, a mai adăugat Băsescu.
Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea