Fostul preşedinte Traian Băsescu spune că este foarte important ca, după ce va fi extrădat, omul de afaceri Sebastian Ghiţă să fie protejat de statul român, pentru a putea spune lucrurile pe care le ştie despre oameni şi instituţii care au comis abuzuri de putere în ultimii ani în România.
„Când a fost vorba de extrădarea lui Nicolae Popa din Indonezia am avut două convorbiri cu preşedintele Indoneziei, că nu aveam acord de extradare, nu e secret. La povestea cu Ghiţă îmi e greu sa evaluez, dar Ghiţă a fost în interiorul sistemului şi probabil la ordinul sistemului a făcut multe lucruri. Nu pot să le etichetez, dar a şi servit sistemul şi, dacă vreţi, interesul naţional. Am aflat că a plătit avionul pentru Popa… De ce a recurs statul la banii lui Ghiţă? Cineva trebuie să răspundă, că trebuiau să fie bani, nu să se apeleze la firme private”, a spus Traian Băsescu, la România TV, potrivit news.ro.
El a sugerat că Sebastian Ghiţă ar putea fi în pericol în România, după ce va fi extrădat, şi că va avea nevoie de protecţie.
„Este motiv să ceară azil politic, dar nu o va face. După ce a fost parte din sistem, are obligaţia să vină să spună ce ştie. Eu nu am fost parte a intimităţii sistemului, mi-a fost loial, dar pregătindu-şi lovitura duă plecarea mea. Statul trebuie să-i garanteze lui Ghiţă imunitate, să poată vorbi – sigur, cu responsabilitate pentru ce este acuzat. Avâd în vedere situaţia specială a lui Ghiţă, pe care îl consider mai important decât pe Omar Hayssam, trebuie să găsim soluţii să poată vorbi, se poate uza de Codul Penal şi în acelaşi timp de o eventuală intervenţie a preşedintelui să găsim formula politică potrivită. Ghiţă trebuie să aibă libertatea să vorbească. Am văzut oameni băgaţi la beci ca să nu vorbească, am văzut că dacă nu au vrut să vorbească li s-au băgat copiii în celule cu oameni care i-au violat. Nu trebuie să ne trezim că Ghiţă este adus, încarcerat, frate-său băgat într-o celul vecină cu oameni care să-l pună sub presiune. Trebuie făcută o acţiune de bun simţ într-un stat democratic”, a mai spus fostul preşedinte.
Curtea Supremă din Serbia a decis plasarea în arest a lui Sebastian Ghiţă pentru două luni, în vederea extrădării, a anunţat vineri seară agenţia de presă Tanjug.
Citiți și: Dezvălurile incendiare ale lui Ghiță despre oameni cheie aflați la conducerea instituțiilor de stat!