Preşedintele Traian Băsescu a declarat joi că a refuzat să aprobe Memorandumul vizând negocierile cu FMI pentru că nu a dorit să gireze introducerea accizei la combustibil şi l-a acuzat pe premierul Victor Ponta că încearcă ''să se ascundă sub semnătura cuiva pentru a fura''.
‘Voi veni pe un alt subiect: acciza la combustibil, care este motivaţia pentru care voi trimite bugetul de stat (înapoi la Parlament – n.r.) – atenţie, nu bugetul asigurărilor sociale. Victor Ponta a crezut că se va ascunde pentru introducerea acestei accize, care înseamnă bani pentru partid, bani electorali, sub scrisoarea transmisă şi aprobată de Fond. Acesta este al doilea motiv pentru care nu am semnat scrisoarea, pentru că am înţeles ce voia să facă. Laş ca întotdeauna, voia să-şi ascundă furtul pentru partid – furt pe care îl gestionează împreună cu Liviu Dragnea, de bună seamă, că tot împreună au gestionat şi referendumul din 2012, şi alegerile prezidenţiale din 2009 – acoperit de semnătura mea către Fond. Şi acesta a fost al doilea motiv pentru care nu am semnat mandatul pe Memorandumul pentru Fond’, a precizat Traian Băsescu.
Primul motiv al refuzului a fost efectul negativ al introducerii accizei, asupra economiei, a reiterat şeful statului.
‘Mi-am dat seama de faptul că Victor Ponta încearcă din nou să se ascundă sub semnătura cuiva pentru a fura’, a adăugat Băsescu.
SURSA: Agerpres